Bubui
Definitie, sens si explicatie
1Bubui, pers. 3 bubuie, verb Iv.
Intranzitiv (Despre tunete; prin extensiune despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot infundat si puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formatie onomatopeica.
Intranzitiv (Despre tunete; prin extensiune despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot infundat si puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formatie onomatopeica.
2Bubui verb a detuna, a dudui, a trasni, a tuna, a vui, (popular) a razbubui. (- in departare.)
3Bubui verb, indicativ si conjunctie: prezent 3 singular si plural bubuie, imperfect 3 singular bubuia
4A bubui bubuie intranzitiv (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot infundat si puternic, cu rasunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.
5Bubui (uesc, bubuit), verb – A produce un zgomot puternic, a rasuna. – Mr. mi bubuescu „ma plang”, bumbunez „bubui”.
Creatie expresiva, conform limba greaca (veche) βομβέω, limba latina bombitare, limba slava (veche) bubati (care dupa Byhan 305, ar fi etimonul cuvintului rom.), limba sarba: bubati, slov. bobneti. – Derivat bubuit, substantiv neutru (zgomot mare); bubuitor, adjectiv (rasunator); bubuitura, substantiv feminin (zgomot mare); rasbubui, verb (a rasuna).
Creatie expresiva, conform limba greaca (veche) βομβέω, limba latina bombitare, limba slava (veche) bubati (care dupa Byhan 305, ar fi etimonul cuvintului rom.), limba sarba: bubati, slov. bobneti. – Derivat bubuit, substantiv neutru (zgomot mare); bubuitor, adjectiv (rasunator); bubuitura, substantiv feminin (zgomot mare); rasbubui, verb (a rasuna).