Canon
Definitie, sens si explicatie
1Canon, canoane, substantiv neutru
1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii.
2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Figurativ Suferinta, chin.
3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament.
4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista.
5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas.
6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din limba slava (veche) Kanonŭ, franceza Canon, limba germana Kanon.
1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii.
2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Figurativ Suferinta, chin.
3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament.
4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista.
5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas.
6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din limba slava (veche) Kanonŭ, franceza Canon, limba germana Kanon.
2Canon substantiv
1. verifica cuvantul: ritual.
2. lege, norma, regula, tipic. (Un - al artei clasice.)
3. verifica cuvantul: penitenta.
4. verifica cuvantul: tortura.
5. (Termen Bisericesc) cantare, glas. (Corul canta un -.)
6. (Muzica) imitatie.
7. (Muzica) verifica cuvantul: monocord.
1. verifica cuvantul: ritual.
2. lege, norma, regula, tipic. (Un - al artei clasice.)
3. verifica cuvantul: penitenta.
4. verifica cuvantul: tortura.
5. (Termen Bisericesc) cantare, glas. (Corul canta un -.)
6. (Muzica) imitatie.
7. (Muzica) verifica cuvantul: monocord.
3Canon substantiv neutru, plural canoane
4Canon -oane n. 1) Dogma religioasa. 2) Sanctiune aplicata de cler pentru incalcarea unei astfel de dogme; penitenta. 3) fig.
Suferinta fizica sau morala foarte puternica; cazna; tortura; supliciu. 4) Principiu in arta unei epoci care se cere a fi urmat cu strictete. - al artei clasice. 5) fig.
Regula rigida, bazata pe principii formale. 6) Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci executa succesiv aceeasi melodie. A canta un -. /<sl. kanonu, limba germana Kanon
Suferinta fizica sau morala foarte puternica; cazna; tortura; supliciu. 4) Principiu in arta unei epoci care se cere a fi urmat cu strictete. - al artei clasice. 5) fig.
Regula rigida, bazata pe principii formale. 6) Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci executa succesiv aceeasi melodie. A canta un -. /<sl. kanonu, limba germana Kanon
5Canon substantiv neutru
1. norma, regula fundamentala. ♢ (arte) regula fixa care stabileste proportia diferitelor parti ale corpului.
2. compozitie polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie; imitatie (2).
3. caracter de litera de 36 puncte tipografice.
4. ansamblul cartilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< franceza canon, limba germana Kanon)
1. norma, regula fundamentala. ♢ (arte) regula fixa care stabileste proportia diferitelor parti ale corpului.
2. compozitie polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie; imitatie (2).
3. caracter de litera de 36 puncte tipografice.
4. ansamblul cartilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< franceza canon, limba germana Kanon)
6Canon substantiv neutru
1. (Arte) Regula care facea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii intr-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. ♦ Proportie care exista intre diferitele parti ale corpului omenesc.
2. Compozitie muzicala polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie.
3. Caracter de litera de 36 de puncte tipografice. [< franceza canon, limba germana Kanon < limba greaca (veche) kanon – regula].
1. (Arte) Regula care facea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii intr-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. ♦ Proportie care exista intre diferitele parti ale corpului omenesc.
2. Compozitie muzicala polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie.
3. Caracter de litera de 36 de puncte tipografice. [< franceza canon, limba germana Kanon < limba greaca (veche) kanon – regula].
7Canon (canoane), substantiv neutru –
1. Norma, regula, precept. –
2. Parte din slujba liturgica, ce se considera definitv si de neclintit fixata de traditie. –
3. Unitate muzicala a imnurilor liturgice. –
4. Compozitie muzicala in contrapunct. –
5. Instrument muzical vechi. –
6. Pedeapsa data preotilor, sau de catre preoti (in timpul spovedaniei), conform canoanelor.
7. Chin, suferinta. – Mr. canone.
Ngr. ϰανών (Murnu 11); conform limba turca: kanun „regula”, limba albaneza, bulgara kanon.
Este cuvint popular cu sensul 7, cel putin in Muntenia si Mold.
Derivat canonarh, substantiv masculin (monah insarcinat cu orinduirea slujbei; copil care ajuta la biserica pe cel care dirijeaza corul, recitind bucatile pe care acesta le va cinta apoi); canonarhisi, verb (a indeplini functia de canonarh); canoneala, substantiv feminin (pedeapsa); canoni, verb (a impune penitenta; a pedepsi; a chinui, a tortura); canonisi, verb (a stabili drept canon; a canoniza; a impune penitenta), conform Galdi
152. – Derivat neol. canonic, adjectiv ; canonic, substantiv masculin; canonical, adjectiv ; canonicat, substantiv neutru; canoniza, verb
1. Norma, regula, precept. –
2. Parte din slujba liturgica, ce se considera definitv si de neclintit fixata de traditie. –
3. Unitate muzicala a imnurilor liturgice. –
4. Compozitie muzicala in contrapunct. –
5. Instrument muzical vechi. –
6. Pedeapsa data preotilor, sau de catre preoti (in timpul spovedaniei), conform canoanelor.
7. Chin, suferinta. – Mr. canone.
Ngr. ϰανών (Murnu 11); conform limba turca: kanun „regula”, limba albaneza, bulgara kanon.
Este cuvint popular cu sensul 7, cel putin in Muntenia si Mold.
Derivat canonarh, substantiv masculin (monah insarcinat cu orinduirea slujbei; copil care ajuta la biserica pe cel care dirijeaza corul, recitind bucatile pe care acesta le va cinta apoi); canonarhisi, verb (a indeplini functia de canonarh); canoneala, substantiv feminin (pedeapsa); canoni, verb (a impune penitenta; a pedepsi; a chinui, a tortura); canonisi, verb (a stabili drept canon; a canoniza; a impune penitenta), conform Galdi
152. – Derivat neol. canonic, adjectiv ; canonic, substantiv masculin; canonical, adjectiv ; canonicat, substantiv neutru; canoniza, verb