Car
Definitie, sens si explicatie
1Car1, cari, substantiv masculin Nume dat mai multor specii de insecte mici daunatoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul paros si cu picioarele scurte, care traiesc in lemn si se hranesc cu acesta. – Limba Latina Carius (= caries).
2Car2, care, substantiv neutru
1. Vehicul terestru incapator, cu patru roti, cu tractiune animala, folosit la tara pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric.
Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. si popular) Car de foc = tren. ♢ Expresie Nici in car, nici in caruta, se spune despre cineva nehotarat, care nu stie ce vrea.
A pus carul inaintea boilor, se zice despre un om neindemanatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-mare = constelatie alcatuita din sapte stele asezate in forma de car2 (1); ursa-mare; Carul-mic = constelatie formata din sapte stele (printre care si steaua polara) asezate in chip asemanator cu cele din carul-mare; ursa-mica. ♦ (În antichitate) Vehicul cu doua roti, tras de doi sau patru cai, folosit in lupte, la jocuri si la ceremonii.
2. Cantitate de material care se poate incarca intr-un car2 (1).
Un car de lemne. ♦ Figurativ Multime, gramada.
Un car de ani. ♢ Loc adverb Cu carul = din belsug.
3. (Regional) Parte a ferastraului mecanic alcatuita din doua barne puse pe rotite, pe care se asaza busteanul pentru a fi prefacut in scanduri. – Limba Latina Carrus (cu unele sensuri noi dupa franceza char).
1. Vehicul terestru incapator, cu patru roti, cu tractiune animala, folosit la tara pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric.
Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. si popular) Car de foc = tren. ♢ Expresie Nici in car, nici in caruta, se spune despre cineva nehotarat, care nu stie ce vrea.
A pus carul inaintea boilor, se zice despre un om neindemanatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-mare = constelatie alcatuita din sapte stele asezate in forma de car2 (1); ursa-mare; Carul-mic = constelatie formata din sapte stele (printre care si steaua polara) asezate in chip asemanator cu cele din carul-mare; ursa-mica. ♦ (În antichitate) Vehicul cu doua roti, tras de doi sau patru cai, folosit in lupte, la jocuri si la ceremonii.
2. Cantitate de material care se poate incarca intr-un car2 (1).
Un car de lemne. ♦ Figurativ Multime, gramada.
Un car de ani. ♢ Loc adverb Cu carul = din belsug.
3. (Regional) Parte a ferastraului mecanic alcatuita din doua barne puse pe rotite, pe care se asaza busteanul pentru a fi prefacut in scanduri. – Limba Latina Carrus (cu unele sensuri noi dupa franceza char).
3Car3, caruri, substantiv neutru Piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hartia la masina de scris, facand posibila (prin deplasare) scrierea succesiva a literelor si a randurilor. – Dupa limba engleza [typewriter] Carriage, franceza Chariot.
4Car substantiv verifica cuvantul: gramada, moara, multime, tintar.
5Car substantiv
1. car funebru verifica cuvantul: dric; car funerar verifica cuvantul: dric; car mortuar verifica cuvantul: dric.
2. (Astron.) Carul-mare = (livresc) Ursa-mare; Carul-mic = (livresc) Ursa-mica.
3. (Tehnica) (regional) caruta, masa, razboi, sclai. (- la joagar.)
1. car funebru verifica cuvantul: dric; car funerar verifica cuvantul: dric; car mortuar verifica cuvantul: dric.
2. (Astron.) Carul-mare = (livresc) Ursa-mare; Carul-mic = (livresc) Ursa-mica.
3. (Tehnica) (regional) caruta, masa, razboi, sclai. (- la joagar.)
6Car (insecta) substantiv masculin, plural cari
7Car (vehicul) substantiv neutru, plural care
8Car (piesa la masina de scris) substantiv neutru, plural caruri
9Car3 -uri n.
Piesa mobila si glisanta a unor masini. -ul masinii de scris. /<fr. chariot
Piesa mobila si glisanta a unor masini. -ul masinii de scris. /<fr. chariot
10Car2 -i m. 1) la plural Specie de insecte mici, daunatoare, avand corpul paros si picioare scurte, care traiesc in lemn si se hranesc cu acesta. 2) Insecta din aceasta specie. /<lat. carius
11Car1 -e n. 1) Vehicul cu patru roti tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea incarcaturilor mari. ♢ - funebru vehicul cu care sunt dusi mortii la cimitir; dric. A pune -ul inaintea boilor a face ceva altfel decat este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care incape intr-un asemenea vehicul. Un - de fan. 3) (in antichitate) Trasura cu doua roti, trasa de cai si folosita la festivitati si ceremonii. - de triumf. 4) figurat Cantitate mare de ceva; gramada; multime. Un - de ani. ♢ Cu -ul in cantitate mare; cu gramada; din belsug. 5): -Ul-mare constelatie alcatuita din sapte stele ce reprezinta un car cu oiste; Ursa-mare. -Ul-mic constelatie asemanatoare cu Carul-mare, dar cu distanta dintre stele mai mica; Ursa-mica. /<lat. carrus
12Car substantiv neutru piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hartia la masina de scris. (dupa limba engleza /typewriter/ carriage, franceza chariot)
13Car (care), substantiv neutru –
1. Vehicul cu patru roti, cu tractiune animala. –
2. Caratura. –
3. (Înv.) Obligatia de a contribui personal la transporturile de Stat. –
4. Parte a unor aparate ca ferastraul mecanic, masina de scris etcetera – Mr., megl. car.
Limba Latina carrus (Puscariu 284; Candrea-dens., 253; Rew 1721; Dar); conform limba albaneza karrë, limba italiana, prov., cat., sp., port. carro, franceza char.
Derivat caroaie, substantiv feminin (car cu doua roti; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanta intre osii care poate fi schimbata; dispozitiv care pune urzeala in razboiul de tesut); carucer, substantiv masculin (invechit, carutas); carucior, substantiv neutru (dim. al lui car; trasurica de copil); carut, substantiv neutru (car, caruta); caruta, substantiv feminin (car), mr., megl. caruta; carutas, substantiv masculin (vizitiu; Arg., dezertor); caruti, verb (a transporta).
Caruta poate fi un sing. analogic de la carute, plural de la dim. normal carut; insa ar putea fi la fel de bine limba latina carucca, al carui plural *caruce ar putea da carute, prin influenta aceluiasi dim. (Pascu, I, 57, il deriva de la un limba latina *carrucia, care este inutil; conform si Iordan, Bf, Vi, 150).
Din rom. provine bulgara, rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), limba sarba: karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).
1. Vehicul cu patru roti, cu tractiune animala. –
2. Caratura. –
3. (Înv.) Obligatia de a contribui personal la transporturile de Stat. –
4. Parte a unor aparate ca ferastraul mecanic, masina de scris etcetera – Mr., megl. car.
Limba Latina carrus (Puscariu 284; Candrea-dens., 253; Rew 1721; Dar); conform limba albaneza karrë, limba italiana, prov., cat., sp., port. carro, franceza char.
Derivat caroaie, substantiv feminin (car cu doua roti; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanta intre osii care poate fi schimbata; dispozitiv care pune urzeala in razboiul de tesut); carucer, substantiv masculin (invechit, carutas); carucior, substantiv neutru (dim. al lui car; trasurica de copil); carut, substantiv neutru (car, caruta); caruta, substantiv feminin (car), mr., megl. caruta; carutas, substantiv masculin (vizitiu; Arg., dezertor); caruti, verb (a transporta).
Caruta poate fi un sing. analogic de la carute, plural de la dim. normal carut; insa ar putea fi la fel de bine limba latina carucca, al carui plural *caruce ar putea da carute, prin influenta aceluiasi dim. (Pascu, I, 57, il deriva de la un limba latina *carrucia, care este inutil; conform si Iordan, Bf, Vi, 150).
Din rom. provine bulgara, rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), limba sarba: karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).
14Car (cari), substantiv masculin – Specie de insecta mica daunatoare (Anobium pertinax). – Varianta (invechit) cariu.
Limba Latina caries (Schuchardt, Zrph., Xxvi, 411; Rew 1697), sau carius (Puscariu 293; Candrea-dens., 259); conform sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Derivat cari, verb (a gauri, a roade, a minca); carete, substantiv masculin (car, insecta), pe care Diculescu, Elementele, 455, il deriva, prin intermediul unei forme ipotetice *scarete, de la limba greaca (veche) σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a sufix -ete, conform Graur, Bl, Ii, 246-9).
Limba Latina caries (Schuchardt, Zrph., Xxvi, 411; Rew 1697), sau carius (Puscariu 293; Candrea-dens., 259); conform sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Derivat cari, verb (a gauri, a roade, a minca); carete, substantiv masculin (car, insecta), pe care Diculescu, Elementele, 455, il deriva, prin intermediul unei forme ipotetice *scarete, de la limba greaca (veche) σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a sufix -ete, conform Graur, Bl, Ii, 246-9).