Definitie Comun -ă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: ComÚn, -Ă, comuni, -e, adjectiv
1. Care apartine mai multora sau tuturor; care priveste sau intereseaza pe mai multi sau pe toti; de care se folosesc mai multi sau toti; obstesc. ♢ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generala (spre deosebire de dreptul care se aplica in domenii speciale).
Criminal de drept comun = criminal care a comis o crima obisnuita.
Substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel.
Factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume.
Divizor comun = numar intreg care imparte exact mai multe numere intregi date.
Multiplu comun = numar care e divizibil cu mai multe numere intregi date.
Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic numar intreg care se poate imparti exact prin mai multe numere intregi.
Numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii.
An comun = an calendaristic. ♢ Expresie A face cauza comuna cu cineva = a lua partea cuiva intr-o chestiune sau intr-o discutie.
A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legatura cu cineva, a fi strain de...
A duce viata comuna cu cineva = a trai sub acelasi acoperis; a convietui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce apartine unei colectivitati; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ♢ Locutiune adverb În comun = laolalta, impreuna.
2. Obisnuit, normal, firesc; frecvent. ♢ Loc comun = idee cunoscuta de toata lumea, lucru stiut; banalitate. ♢ Expresie (Substantivat) A iesi din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit, deosebit de ceilalti.
3. Banal, de rand; de proasta calitate. – Din franceza Commun, limba latina Communis.

Varianta definitie 2: Comun antonim: propriu

Varianta definitie 3: ComÚn adjectiv
1. verifica cuvantul: general.
2. (GRAM.) (iesit din uz) apelativ. (Substantiv -.)
3. verifica cuvantul: obisnuit. (Un om -.)
4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev -.)
5. grosolan, ordinar. (Panza -.)
6. verifica cuvantul: banal.
7. banal, neoriginal, (figurativ) ieftin. (Un procedeu stilistic -.)
8. verifica cuvantul: prozaic.
9. banal, neinsemnat, obisnuit, sarac. (Viata pictorului a fost uimitor de -.)
10. banal, obisnuit, ordinar, (invechit) prost, prostesc. (În lucruri - voi vedeti numai minuni.)

Varianta definitie 4: Comun adjectiv m., plural comuni; f. singular comuna,plural comune

Varianta definitie 5: ComÚn -a (-i, -e) 1) Care apartine mai multor persoane. Casa -a.
Pamant -. 2) Care se face impreuna; realizat de mai multe persoane; colectiv. Munca -a.
Opera -a.
Actiune -a. 3) Care apartine tuturor; aflat in posesiunea tuturor; obstesc; colectiv. Bun -.
Interes -.
Vointa -a.
Drept -. 4) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; obisnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metoda -a.
Figura -a.
Stil -.
Maniera -a. ♢ În - impreuna. A iesi din - a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, limba latina communis

Varianta definitie 6: ComÚn, -Ă i. adjectiv
1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ♢ (jur.) drept - = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv - = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor - = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor - = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu - = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor - = numitor care apartine mai multor fractii. ♢ a face cauza -a cu cineva = a fi de partea cuiva.
2. obisnuit, normal, frecvent. ♢ loc - = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate.
3. mediocru, banal, de rand. II. substantiv neutru ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ♢ in - = laolalta, impreuna. ♢ a iesi din - = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, limba latina communis)

Varianta definitie 7: ComÚn, -Ă adjectiv
1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ♢ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ♢ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etcetera).
2. Obisnuit, normal. ♢ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare.
3. Banal, de rand. substantiv neutru Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ♢ În comun = laolalta, impreuna. ♢ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< limba latina communis, conform franceza commun].

Varianta definitie 8: Comun (comuna), adjectiv – Care apartine mai multor sau tuturor.
Limba Latina communis, franceza commun (secolul XIX). – Derivat comuna, substantiv feminin (primarie), din franceza commune; comunal, adjectiv , din franceza communal; comunism, substantiv neutru, din franceza; comunist, substantiv masculin; comunica, verb, din limba latina communicare (secolul XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, substantiv neutru; comunicati(un)e, substantiv feminin; comunicabil, adjectiv ; comunicativ, adjectiv ; comunicant, adjectiv , din franceza; comunitate, substantiv feminin (faptul de a fi comun, unire, grupare), din limba latina communitas (secolul XVIII); comuniune, substantiv feminin, din franceza communion.