Corelativ -ă
Definitie, sens si explicatie
1Corelativ, -ă, corelativi, -e, adjectiv Care este in relatie reciproca cu ceva, care indica un raport reciproc. ♢ Notiuni corelative = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii.
Conjunctii corelative (si substantivat, f.) = conjunctii care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din franceza Correlatif.
Conjunctii corelative (si substantivat, f.) = conjunctii care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din franceza Correlatif.
2Corelativ, -ă adjectiv care se afla in corelatie. o element - (si substantiv neutru) = cuvant (adverb, conjunctie etcetera) care intra in corelatie cu un alt cuvant, care indica un raport de reciprocitate; corelator; notiuni ĕ = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii. (< franceza correlatif, limba latina correlativus)
3Corelativ adjectiv → relativ
4Corelativ substantiv neutru, plural corelative
5Corelativ -a (-i, -e) Care coreleaza; in corelatie. /<fr. correlatif
6Corelativ, -ă adjectiv Care arata o corelatie, un raport reciproc. ♢ Notiuni corelative = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii; conjunctii corelative (si substantiv feminin) = conjunctii care introduc doua propozitii coordonate sau o propozitie regenta si una subordonata, in raport de corelatie una fata de cealalta. [< franceza correlatif].