Crede
Definitie, sens si explicatie
1Créde, cred, verb Iii.
1. Tranzitiv A fi incredintat sau convins de un fapt, de existenta sau de adevarul unui lucru. ♢ Expresie Cred si eu! = se intelege de la sine, nu e de mirare.
Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenintare sau o afirmare sigura.
2. Intranzitiv A recunoaste dreptatea cuiva, a fi intelegator fata de durerea sau de suferinta cuiva. ♢ Expresie A nu-i veni (cuiva) sa creada sau a nu-si crede ochilor (sau urechilor), exprima mirarea fata de un lucru de necrezut.
3. Tranzitiv A socoti, a fi de parere, a-si inchipui, a i se parea. ♦ A considera pe cineva altfel decat este in realitate. ♦ Reflexiv A avea despre sine o parere exagerat de buna; a fi ingamfat.
4. Intranzitiv A avea incredere deplina in cineva sau in ceva; a-si pune toata nadejdea in cineva sau in ceva.
5. Intranzitiv A admite existenta lui Dumnezeu si a accepta dogmele bisericii; prin extensiune a avea o anumita credinta religioasa. – Limba Latina Credere.
1. Tranzitiv A fi incredintat sau convins de un fapt, de existenta sau de adevarul unui lucru. ♢ Expresie Cred si eu! = se intelege de la sine, nu e de mirare.
Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenintare sau o afirmare sigura.
2. Intranzitiv A recunoaste dreptatea cuiva, a fi intelegator fata de durerea sau de suferinta cuiva. ♢ Expresie A nu-i veni (cuiva) sa creada sau a nu-si crede ochilor (sau urechilor), exprima mirarea fata de un lucru de necrezut.
3. Tranzitiv A socoti, a fi de parere, a-si inchipui, a i se parea. ♦ A considera pe cineva altfel decat este in realitate. ♦ Reflexiv A avea despre sine o parere exagerat de buna; a fi ingamfat.
4. Intranzitiv A avea incredere deplina in cineva sau in ceva; a-si pune toata nadejdea in cineva sau in ceva.
5. Intranzitiv A admite existenta lui Dumnezeu si a accepta dogmele bisericii; prin extensiune a avea o anumita credinta religioasa. – Limba Latina Credere.
2Créde verb
1. verifica cuvantul: considera.
2. a considera, a gasi, a socoti, a vedea. (Aceasta circumstanta o - de bun augur.)
3. a se considera, a se inchipui, a se socoti, a se vedea, (popular) a se tine. (Se - inteligent.)
4. verifica cuvantul: banui.
5. a presupune, a socoti, (frantuzism) a prezuma, (regional) a probalui, (invechit) a supoza. (- ca vom pleca in doua zile.)
6. verifica cuvantul: astepta.
7. verifica cuvantul: parea.
8. verifica cuvantul: spera.
9. verifica cuvantul: increde.
1. verifica cuvantul: considera.
2. a considera, a gasi, a socoti, a vedea. (Aceasta circumstanta o - de bun augur.)
3. a se considera, a se inchipui, a se socoti, a se vedea, (popular) a se tine. (Se - inteligent.)
4. verifica cuvantul: banui.
5. a presupune, a socoti, (frantuzism) a prezuma, (regional) a probalui, (invechit) a supoza. (- ca vom pleca in doua zile.)
6. verifica cuvantul: astepta.
7. verifica cuvantul: parea.
8. verifica cuvantul: spera.
9. verifica cuvantul: increde.
3Crede verb, indicativ prezent 1 singular si 3 plural cred, 1 plural credem; conjunctie: prezent 3 singular si plural creada; part. crezut
4A Se Créde ma cred intranzitiv A avea o parere exagerata despre calitatile proprii; a fi increzut. /<lat. credere
5A Créde cred
1. tranzitiv 1) A accepta ca fiind adevarat sau posibil. - cele spuse. ♢ Cred si eu se intelege de la sine. 2) (de regula, urmat de o completiva) A gasi de cuviinta; a socoti; a considera; a gandi. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn il credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu ingaduinta, cunoscand situatia; a intelege.
2. intranzitiv 1) A avea (toata) nadejdea; a se increde. 2) A avea o anumita credinta religioasa; a fi credincios. /<lat. credere
1. tranzitiv 1) A accepta ca fiind adevarat sau posibil. - cele spuse. ♢ Cred si eu se intelege de la sine. 2) (de regula, urmat de o completiva) A gasi de cuviinta; a socoti; a considera; a gandi. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn il credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu ingaduinta, cunoscand situatia; a intelege.
2. intranzitiv 1) A avea (toata) nadejdea; a se increde. 2) A avea o anumita credinta religioasa; a fi credincios. /<lat. credere
6Crede (-d, -ezut), verb –
1. A socoti, a-si imagina, a-si inchipui. –
2. A fi de parere. –
3. A avea incredere. –
4. A avea credinta religioasa. –
5. A da credit parerii altcuiva. –
6. A intelege, a compatimi, a fi intelegator fata de durerea cuiva. –
7. (Refl.) A fi ingimfat, a avea o parere buna despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu.
Limba Latina crēdĕre (Puscariu 411; Candrea-dens., 404; Rew 2307; Dar); conform limba italiana credere, prov., verifica cuvantul: cat. creire, franceza croire, sp. creer, port. crer. – Derivat crez, substantiv neutru (totalitatea principiilor cuiva, conceptia de viata); crezut, substantiv masculin (persoana de incredere; imputernicit); necrezut, adjectiv (incredibil); crezator, adjectiv (increzator; credul); crezare, substantiv feminin (incredere); crezamint, substantiv neutru (incredere, credit); increde, verb (a incredinta ceva cuiva; rar, a asigura; cuvant invechit, a converti, a convinge; reflexiv, a avea incredere, a avea siguranta, a spera); increzut, adjectiv (increzator; fidel; mindru, infumurat); increzator, adjectiv (increzator, credul); neincrezator, adjectiv (incredul; banuitor); incredere, substantiv feminin (siguranta, credinta; credulitate); neincredere, substantiv feminin (lipsa de incredere, suspiciune); increzamint, substantiv neutru (invechit, credinta).
Conform: credinta.
Derivat neol. creanta, substantiv feminin (credit), din franceza creance; credenta, substantiv feminin (invechit, bufet, mobila), din limba italiana credenza, secolul Xviii; in Trans., cu varianta cuvant invechit credent, din limba germana Kredenz(tisch); credit, substantiv neutru, din limba italiana credito, franceza credit; credita, verb, din franceza crediter; (a)creditiva, substantiv feminin, din limba germana Akkreditiv; creditor, substantiv masculin, din limba italiana creditore; credul, adjectiv , din franceza credule; credulitate, substantiv feminin, din franceza; incredul, adjectiv ; credibilitate, substantiv feminin
1. A socoti, a-si imagina, a-si inchipui. –
2. A fi de parere. –
3. A avea incredere. –
4. A avea credinta religioasa. –
5. A da credit parerii altcuiva. –
6. A intelege, a compatimi, a fi intelegator fata de durerea cuiva. –
7. (Refl.) A fi ingimfat, a avea o parere buna despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu.
Limba Latina crēdĕre (Puscariu 411; Candrea-dens., 404; Rew 2307; Dar); conform limba italiana credere, prov., verifica cuvantul: cat. creire, franceza croire, sp. creer, port. crer. – Derivat crez, substantiv neutru (totalitatea principiilor cuiva, conceptia de viata); crezut, substantiv masculin (persoana de incredere; imputernicit); necrezut, adjectiv (incredibil); crezator, adjectiv (increzator; credul); crezare, substantiv feminin (incredere); crezamint, substantiv neutru (incredere, credit); increde, verb (a incredinta ceva cuiva; rar, a asigura; cuvant invechit, a converti, a convinge; reflexiv, a avea incredere, a avea siguranta, a spera); increzut, adjectiv (increzator; fidel; mindru, infumurat); increzator, adjectiv (increzator, credul); neincrezator, adjectiv (incredul; banuitor); incredere, substantiv feminin (siguranta, credinta; credulitate); neincredere, substantiv feminin (lipsa de incredere, suspiciune); increzamint, substantiv neutru (invechit, credinta).
Conform: credinta.
Derivat neol. creanta, substantiv feminin (credit), din franceza creance; credenta, substantiv feminin (invechit, bufet, mobila), din limba italiana credenza, secolul Xviii; in Trans., cu varianta cuvant invechit credent, din limba germana Kredenz(tisch); credit, substantiv neutru, din limba italiana credito, franceza credit; credita, verb, din franceza crediter; (a)creditiva, substantiv feminin, din limba germana Akkreditiv; creditor, substantiv masculin, din limba italiana creditore; credul, adjectiv , din franceza credule; credulitate, substantiv feminin, din franceza; incredul, adjectiv ; credibilitate, substantiv feminin