Creștin -ă
Definitie, sens si explicatie
1Crestin, -ă, crestini, -e, adjectiv, substantiv masculin si feminin: I. Adjectiv Care apartine crestinismului, privitor la crestinism. Ii. Substantiv masculin si feminin:
1. Adept al crestinismului.
2. (Popular) Persoana, om, individ. – Limba Latina Christianus.
1. Adept al crestinismului.
2. (Popular) Persoana, om, individ. – Limba Latina Christianus.
2Crestin antonim: necrestin, pagan
3Crestin substantiv verifica cuvantul: chip, fata, figura, individ, ins, om, persoana.
4Crestin adjectiv m., substantiv masculin, plural crestini; f. singular crestina, plural crestine
5Crestin2 -i m.
Adept al crestinismului. /<lat. christianus
Adept al crestinismului. /<lat. christianus
6Crestin1 -a (-i, -e) Care tine de crestinism; propriu crestinismului. /<lat. christianus
7Crestin (crestina), adjectiv –
1. Care apartine crestinismului, privitor la crestinism. –
2. (S.m.) Om cumsecade, om bun. – Mr., megl. crestin.
Limba Latina christianus (Puscariu 415; Candrea-dens., 409; Rew 1888: Dar).
Pentru al doilea sens, conform Tagliavini, Arch.
Rom., Xii, 165; Iordan, Bf, Vi, 150; si observatiile prea putin pertinente ale lui E. Speidel, Bl, Ix, 25, care atribuie aceasta acceptie unei influente rusesti.
Dupa P. Labriolle, Christianus, in Bull.
Du Cange, V (1929-30), p. 69-88, este cuvint rar in primele secole, care apare numai de trei ori in Noul Testament, si a carui pronuntare popular a fost chrestianus.
Candrea-dens. explica evolutia anormala (normal ar fi trebuit sa se dea *cresin) prin data sa tirzie; dar se datoreaza mai curind conservatorismului natural al cuvintului.
Este cuvint folosit general (Alr, I, 214).
Conform: dubletul cuvant invechit hristian, substantiv masculin (‹ χριστιανός).
Derivat necrestin, adjectiv (necredincios, pagin); necrestinesc, adjectiv (pagin); crestineste, adverb (ca un crestin); crestina (var. increstina, crestini), verb (a se face crestin, a se boteza); necrestinat, adjectiv (care nu este botezat); crestinism, substantiv neutru (ansamblul religiilor bazate pe invataturile lui Cristos), formatie neol.; crestinatie, substantiv feminin (invechit, crestinatate); crestinatate, substantiv feminin (totalitatea crestinilor, lumea crestina), care se considera reprezentant al limba latina christianitas (Candrea-dens., 410; Dar), dar care mai probabil este un der. intern (Conform Graur, Bl, Ii, 18).
1. Care apartine crestinismului, privitor la crestinism. –
2. (S.m.) Om cumsecade, om bun. – Mr., megl. crestin.
Limba Latina christianus (Puscariu 415; Candrea-dens., 409; Rew 1888: Dar).
Pentru al doilea sens, conform Tagliavini, Arch.
Rom., Xii, 165; Iordan, Bf, Vi, 150; si observatiile prea putin pertinente ale lui E. Speidel, Bl, Ix, 25, care atribuie aceasta acceptie unei influente rusesti.
Dupa P. Labriolle, Christianus, in Bull.
Du Cange, V (1929-30), p. 69-88, este cuvint rar in primele secole, care apare numai de trei ori in Noul Testament, si a carui pronuntare popular a fost chrestianus.
Candrea-dens. explica evolutia anormala (normal ar fi trebuit sa se dea *cresin) prin data sa tirzie; dar se datoreaza mai curind conservatorismului natural al cuvintului.
Este cuvint folosit general (Alr, I, 214).
Conform: dubletul cuvant invechit hristian, substantiv masculin (‹ χριστιανός).
Derivat necrestin, adjectiv (necredincios, pagin); necrestinesc, adjectiv (pagin); crestineste, adverb (ca un crestin); crestina (var. increstina, crestini), verb (a se face crestin, a se boteza); necrestinat, adjectiv (care nu este botezat); crestinism, substantiv neutru (ansamblul religiilor bazate pe invataturile lui Cristos), formatie neol.; crestinatie, substantiv feminin (invechit, crestinatate); crestinatate, substantiv feminin (totalitatea crestinilor, lumea crestina), care se considera reprezentant al limba latina christianitas (Candrea-dens., 410; Dar), dar care mai probabil este un der. intern (Conform Graur, Bl, Ii, 18).