Căca
Definitie, sens si explicatie
1Căca verb verifica cuvantul: defeca, iesi.
2Căca, cac, verb I. Intranzitiv (cateodata si tranz.) si reflexiv A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < limba latina cacāre (Puscariu); conform limba italiana cacare, prov., sp., port., cat. cagar, franceza chier; din rom. sunt deriv. bulgara (po)kakam (= caca) si limba neogreaca: kakarandza (= excrement))
3Caca (cac, at), verb – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc.
Limba Latina cacāre (Puscariu 247; Rew 1443; Candrea-dens., 206; Dar); conform limba italiana cacare, prov., sp., port. cagar, franceza chier.
Se foloseste in forma reflexiv, uneori tranzitiv trans.
Conform: cacat.
Derivat caca, adverb , adjectiv (rahat, murdarie, cuvint infantil), conform Iordan, Bf, Vi, 150; cacacios, adjectiv (fricos, care face pe el); cacafrica, substantiv masculin (lenes; las); cacalau, substantiv neutru (belsug, cantitate mare, gramada); cacanar, substantiv masculin (latrinar); cacanarie, substantiv feminin (meseria de latrinar); cacaniu, adjectiv (de culoarea frunzelor moarte); cacareaza, substantiv feminin (excrement de oaie, capra, iepure, sobolan, cu forma caracteristica ovoidala), care presupune un anterior *cacarea (conform limba italiana cacherello) cu sufix -za (Densusianu, Bausteine, 477), cacareza, verb (a defeca); cacari, verb (a avea diaree; a alinta); cacarie, substantiv feminin (toane, nazuri); cacator, adjectiv (care provoaca diaree); cacastoare, substantiv feminin (closet); cacatura, substantiv feminin (defecare); cacau, substantiv masculin (cioara albastra, Coracius garrula); cacicea, substantiv masculin (cacacios); cica, adjectiv si adverb (murdar, spurcat, cuvint infantil); cica, substantiv feminin (muci, murdarie, femeie murdara).
Din rom. deriva bulgara (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), si limba neogreaca: (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr.
St., Iv, 50, il deriva eronat din limba italiana cacare, cu sufix -anza.
Limba Latina cacāre (Puscariu 247; Rew 1443; Candrea-dens., 206; Dar); conform limba italiana cacare, prov., sp., port. cagar, franceza chier.
Se foloseste in forma reflexiv, uneori tranzitiv trans.
Conform: cacat.
Derivat caca, adverb , adjectiv (rahat, murdarie, cuvint infantil), conform Iordan, Bf, Vi, 150; cacacios, adjectiv (fricos, care face pe el); cacafrica, substantiv masculin (lenes; las); cacalau, substantiv neutru (belsug, cantitate mare, gramada); cacanar, substantiv masculin (latrinar); cacanarie, substantiv feminin (meseria de latrinar); cacaniu, adjectiv (de culoarea frunzelor moarte); cacareaza, substantiv feminin (excrement de oaie, capra, iepure, sobolan, cu forma caracteristica ovoidala), care presupune un anterior *cacarea (conform limba italiana cacherello) cu sufix -za (Densusianu, Bausteine, 477), cacareza, verb (a defeca); cacari, verb (a avea diaree; a alinta); cacarie, substantiv feminin (toane, nazuri); cacator, adjectiv (care provoaca diaree); cacastoare, substantiv feminin (closet); cacatura, substantiv feminin (defecare); cacau, substantiv masculin (cioara albastra, Coracius garrula); cacicea, substantiv masculin (cacacios); cica, adjectiv si adverb (murdar, spurcat, cuvint infantil); cica, substantiv feminin (muci, murdarie, femeie murdara).
Din rom. deriva bulgara (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), si limba neogreaca: (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr.
St., Iv, 50, il deriva eronat din limba italiana cacare, cu sufix -anza.
4Caca, cac (popular, vulg.) I. v.t. a murdari cu materii fecale. Ii. a defeca. (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)