Dehoca dihoca
Definitie, sens si explicatie
1Dehoca (dihoca), dehoc (dihoc), verb I (invechit)
1. a taia.
2. a sfasia.
3. a istovi, a stoarce de puteri.
1. a taia.
2. a sfasia.
3. a istovi, a stoarce de puteri.
2Dehoca (-c, -at), verb –
1. A sacrifica, a omori (un animal). –
2. A rupe, a sparge, a face bucati. –
3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Varianta (Moldova) dihoca, (Trans.) devoca.
Origine incerta.
Se considera in general reprezentant al unui limba latina *devocare, in loc de *devacuāre (Candrea-dens., 481; Rew 9108; Candrea; Scriban); conform cat. divacare „a goli.” Solutia nu este imposibila; insa pare preferabil sa se puna acest cuvint in legatura cu seria de creatii expresive dabala, dehula, etcetera Circula si varianta desvoca, pe care Candrea, Bul.
Soc. fil., I, 40 si Candrea-dens., 474, o deriva din limba latina *disvocāre.
Densusianu, Rom., Xxxiii, 76, pleca de la mag. dio „nuca”, dio haj „coaja de nuca”.
Conform: desfaca.
1. A sacrifica, a omori (un animal). –
2. A rupe, a sparge, a face bucati. –
3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Varianta (Moldova) dihoca, (Trans.) devoca.
Origine incerta.
Se considera in general reprezentant al unui limba latina *devocare, in loc de *devacuāre (Candrea-dens., 481; Rew 9108; Candrea; Scriban); conform cat. divacare „a goli.” Solutia nu este imposibila; insa pare preferabil sa se puna acest cuvint in legatura cu seria de creatii expresive dabala, dehula, etcetera Circula si varianta desvoca, pe care Candrea, Bul.
Soc. fil., I, 40 si Candrea-dens., 474, o deriva din limba latina *disvocāre.
Densusianu, Rom., Xxxiii, 76, pleca de la mag. dio „nuca”, dio haj „coaja de nuca”.
Conform: desfaca.