Demon
Definitie, sens si explicatie
1Démon, demoni, substantiv masculin
1. Diavol, drac. ♦ Figurativ Om rau. ♦ Fiinta imaginara considerata ca spirit al raului.
2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a razvratirii si uneori a frumusetii fizice. ♦ (În gandirea mitica si in poezie) Geniu al nelinistii, care starneste dorinte, pasiuni etcetera [Varianta: (regional) Dimon substantiv masculin] – Din limba neogreaca: Demonas. Conform: franceza Demon.
1. Diavol, drac. ♦ Figurativ Om rau. ♦ Fiinta imaginara considerata ca spirit al raului.
2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a razvratirii si uneori a frumusetii fizice. ♦ (În gandirea mitica si in poezie) Geniu al nelinistii, care starneste dorinte, pasiuni etcetera [Varianta: (regional) Dimon substantiv masculin] – Din limba neogreaca: Demonas. Conform: franceza Demon.
2Demon antonim: inger, sfant
3Démon substantiv masculin
1. (termen antic) spirit care dirijeaza destinul oamenilor, al cetatilor etcetera
2. diavol, drac. ♢ (figurativ) om rau.
3. (in literatura romantica) fiinta care intruchipeaza razvratirea impotriva destinului, eroismul, curajul, maretia, frumusetea fizica etcetera ♢ (in poezie) geniu chinuit de neliniste, care starneste pasiuni, dorinte. (< franceza demon, limba latina daemon, limba greaca (veche) daimon)
1. (termen antic) spirit care dirijeaza destinul oamenilor, al cetatilor etcetera
2. diavol, drac. ♢ (figurativ) om rau.
3. (in literatura romantica) fiinta care intruchipeaza razvratirea impotriva destinului, eroismul, curajul, maretia, frumusetea fizica etcetera ♢ (in poezie) geniu chinuit de neliniste, care starneste pasiuni, dorinte. (< franceza demon, limba latina daemon, limba greaca (veche) daimon)
4Démon substantiv verifica cuvantul: drac.
5Demon substantiv masculin, plural demoni
6Démon -i m. 1) (in credinte politeiste din antichitate) Fiinta divina (buna sau rea); spirit; duh. 2) (in crestinism) Fiinta imaginara considerata ca simbol al raului si ca dusman al lui Dumnezeu si al omenirii; diavol: satana. 3) figurativ Fiinta cu apucaturi rele; satana. 4) pop.
Persoana (mai ales copil) vioaie si sprintena. 5) (in creatiile romanticilor) Personificare a razvratirii si a eroismului. /<ngr. demonas
Persoana (mai ales copil) vioaie si sprintena. 5) (in creatiile romanticilor) Personificare a razvratirii si a eroismului. /<ngr. demonas
7Démon substantiv masculin
1. (Ant.) Geniu caruia i se atribuie puterea de a starni dorinte, pasiuni.
2. Diavol, drac. ♦ (Figurat) Om rau. (În forma demono-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Conform: franceza daimon – fiinta supranaturala, geniu].
1. (Ant.) Geniu caruia i se atribuie puterea de a starni dorinte, pasiuni.
2. Diavol, drac. ♦ (Figurat) Om rau. (În forma demono-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Conform: franceza daimon – fiinta supranaturala, geniu].
8Demon (demoni), substantiv masculin – Drac, diavol. – Varianta (Moldova) dimon.
Mr. dhemon.
Ngr. δαίμων, in parte prin intermediul limba slava (veche) demonĭ (Tiktin; conform Vasmer, Gr., 51).
Secolul Xvii, popular cu forma mold., mai ales aplicata la copii (Iordan, Dacor., Vii, 140, combatind explicatia lui Philippide, Principii, 236, care se gindea la o alterare prin tabu). – Derivat demonic (var. demoniac), adjectiv , cuvinte culte, din limba greaca (veche) δαιμωνι(α)ϰός; indemonit, adjectiv (posedat de diavol), cuvant invechit, folosit de Cantemir.
Mr. dhemon.
Ngr. δαίμων, in parte prin intermediul limba slava (veche) demonĭ (Tiktin; conform Vasmer, Gr., 51).
Secolul Xvii, popular cu forma mold., mai ales aplicata la copii (Iordan, Dacor., Vii, 140, combatind explicatia lui Philippide, Principii, 236, care se gindea la o alterare prin tabu). – Derivat demonic (var. demoniac), adjectiv , cuvinte culte, din limba greaca (veche) δαιμωνι(α)ϰός; indemonit, adjectiv (posedat de diavol), cuvant invechit, folosit de Cantemir.