Diac
Definitie, sens si explicatie
1Diac1, dieci, substantiv masculin
1. Scriitor de cancelarie si slujbas al vistieriei din tarile romane; gramatic, uricar; prin extensiune copist. ♦ Carturar, invatat.
2. (Regional) Cantaret bisericesc. – Din limba slava (veche) Dijakŭ.
1. Scriitor de cancelarie si slujbas al vistieriei din tarile romane; gramatic, uricar; prin extensiune copist. ♦ Carturar, invatat.
2. (Regional) Cantaret bisericesc. – Din limba slava (veche) Dijakŭ.
2Diac2, diace, substantiv neutru Dioda semiconductoare care permite trecerea curentului electric in ambele sensuri de conductie, sub actiunea unei tensiuni de comanda aplicate la bornele ei. [Pronuntat: di-ac] – Din franceza Diac.
3Diac substantiv verifica cuvantul: carturar, erudit, invatat, savant.
4Diac substantiv
1. (Ist.) gramatic, logofat, pisar, scrib, scriitor, uricar. (- in cancelariile din tarile romane.)
2. verifica cuvantul: dascal.
1. (Ist.) gramatic, logofat, pisar, scrib, scriitor, uricar. (- in cancelariile din tarile romane.)
2. verifica cuvantul: dascal.
5Diac substantiv masculin (silabe di-ac), plural dieci
6Diac substantiv neutru (silabe di-ac), plural diace (silabe di-a-ce)
7Diac dieci m. 1) (in Moldova si in Muntenia medievala) Slujbas in cancelaria domneasca, insarcinat cu scrierea uricelor; uricar; gramatic. 2) Persoana care conduce un cor bisericesc. [Silabe Di-ac] /<sl. dijaku
8Diac (-ci), substantiv masculin –
1. (Înv., Trans.) Cintaret bisericesc. –
2. Scriitor de cancelarie, copist. –
3. Scriitor, om cult, instruit, erudit. – Mr. δiac, megl. diac.
Ngr. διάϰος (Murnu 17), in principal prin intermediul limba slava (veche) dijakŭ (Miklosich, Lexicon, 162; Miklosich, Slaw.
Elem., 21; conform Vasmer Gr., 52); conform diacon.
Pl. mold. dieci. – Derivat diecita, substantiv feminin (nevasta de diac, cintaret).
1. (Înv., Trans.) Cintaret bisericesc. –
2. Scriitor de cancelarie, copist. –
3. Scriitor, om cult, instruit, erudit. – Mr. δiac, megl. diac.
Ngr. διάϰος (Murnu 17), in principal prin intermediul limba slava (veche) dijakŭ (Miklosich, Lexicon, 162; Miklosich, Slaw.
Elem., 21; conform Vasmer Gr., 52); conform diacon.
Pl. mold. dieci. – Derivat diecita, substantiv feminin (nevasta de diac, cintaret).