Fin -ă
Definitie, sens si explicatie
1Fin1, -ă, fini, -e, adjectiv
1. Care este foarte mic; (mic si) delicat, placut la aspect, gingas. ♦ (Despre tesaturi) Foarte subtire (si straveziu)
2. De (cea mai) buna calitate (in ce priveste materialul si executia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat.
3. Figurativ (Despre idei, ganduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simt sau simturi) care percepe cele mai mici nuante; ager, sensibil. ♦ (Despre zambet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtari alese. – Din franceza Fin.
1. Care este foarte mic; (mic si) delicat, placut la aspect, gingas. ♦ (Despre tesaturi) Foarte subtire (si straveziu)
2. De (cea mai) buna calitate (in ce priveste materialul si executia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat.
3. Figurativ (Despre idei, ganduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simt sau simturi) care percepe cele mai mici nuante; ager, sensibil. ♦ (Despre zambet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtari alese. – Din franceza Fin.
2Fin2, -ă, fini, -e, substantiv masculin si feminin: Persoana considerata in raport cu nasii sai (de botez sau de cununie). – Limba Latina *Filianus.
3Fin antonim: grosolan, vulgar
4Fin, -ă adjectiv
1. subtire, delicat. ♢ marunt. ♢ curat, pur; neamestecat.
2. foarte sensibil, delicat.
3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut.
4. (fig.; despre ganduri, idei) subtil, ingenios; istet. (< franceza fin)
1. subtire, delicat. ♢ marunt. ♢ curat, pur; neamestecat.
2. foarte sensibil, delicat.
3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut.
4. (fig.; despre ganduri, idei) subtil, ingenios; istet. (< franceza fin)
5Fin adjectiv verifica cuvantul: binecrescut, civilizat, manierat, politicos.
6Fin adjectiv
1. verifica cuvantul: vaporos.
2. marunt. (Nisip -; sare -.)
3. verifica cuvantul: selectionat.
4. verifica cuvantul: superior.
5. verifica cuvantul: sensibil.
6. verifica cuvantul: delicat.
7. verifica cuvantul: ales.
8. verifica cuvantul: delicat.
9. rafinat, subtil. (Nuante -.)
1. verifica cuvantul: vaporos.
2. marunt. (Nisip -; sare -.)
3. verifica cuvantul: selectionat.
4. verifica cuvantul: superior.
5. verifica cuvantul: sensibil.
6. verifica cuvantul: delicat.
7. verifica cuvantul: ales.
8. verifica cuvantul: delicat.
9. rafinat, subtil. (Nuante -.)
7Fin adjectiv m., plural fini; f. singular fina, plural fine
8Fin substantiv masculin, plural fini
9Fin2 -a (-i, -e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denota multa gingasie; plin de gingasie. Fata -a. 3) Care se impune prin grosime foarte mica; foarte subtire (si transparent). Panza -a. 4) Care se impune prin calitate foarte buna; de calitate superioara. Vin -. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtari alese; manierat. 6) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota o sensibilitate delicata; caracterizat prin nuante subtile. Aluzie -a. 7) (despre simturi) Care vadeste sensibilitate si rafinament; de acuitate puternica. Gust -. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relatii dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituala deosebita. Observatie -a. /<fr. fin
10Fin1 -a (-i, -e) m. si feminin: (in ritualul crestin) Persoana privita in raport cu nasii sai (de botez sau de cununie). /<lat. filianus
11Fin, -ă adjectiv
1. Subtire, delicat. ♦ Marunt. ♦ Curat, pur; neamestecat.
2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; istet, dibaci, siret. [< franceza fin, limba italiana fino].
1. Subtire, delicat. ♦ Marunt. ♦ Curat, pur; neamestecat.
2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; istet, dibaci, siret. [< franceza fin, limba italiana fino].
12Fin (fina), adjectiv – Delicat, gingas, rafinat, marunt, pur. – Mr. fin. limba italiana: fino, probabil prin filiera orientala (conform limba neogreaca: φίνος, limba turca: fino, limba sarba: fin), si in parte din franceza fin. – Derivat finete, substantiv feminin (rafinament, delicatete), format de la franceza finesse, pe baza paralelismului tristete-tristesse.
13Fin (fini), substantiv masculin – Baiat considerat in raport cu nasii sai (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in.
Limba Latina *fῑlῑānus (Puscariu 611; Philippide, Ii, 642; Densusianu, Gs, Ii, 314; Rew 3296; Dar), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› franceza parrain) pe baza lui pater, conform limba albaneza fijan, limba italiana figliano „copil alaptat de doica”.
Este cuvint curent (Alr, Ii, 218).
Conform: si limba latina *filēnus › prov. felen „nepot, ginere”.
Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din limba latina affinis) si Cihac, Ii, 717 (din limba albaneza).
Derivat fina, substantiv feminin (fata considerata in raport cu nasii ei); finie, substantiv feminin (inrudire spirituala).
Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).
Limba Latina *fῑlῑānus (Puscariu 611; Philippide, Ii, 642; Densusianu, Gs, Ii, 314; Rew 3296; Dar), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› franceza parrain) pe baza lui pater, conform limba albaneza fijan, limba italiana figliano „copil alaptat de doica”.
Este cuvint curent (Alr, Ii, 218).
Conform: si limba latina *filēnus › prov. felen „nepot, ginere”.
Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din limba latina affinis) si Cihac, Ii, 717 (din limba albaneza).
Derivat fina, substantiv feminin (fata considerata in raport cu nasii ei); finie, substantiv feminin (inrudire spirituala).
Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).
14Fin, fini substantiv masculin (intl.) victima (a unui hot, bataus, escroc, cartofor etcetera). (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)