Fulgera
Definitie, sens si explicatie
1Fulgera, fulger, verb I.
1. Intranzitiv (La pers. 3) A se produce fulgere in atmosfera. ♢ Expresie A tuna si a fulgera = (despre oameni; si la pers. 1) a face scandal; a tranti si a bufni.
2. Intranzitiv Figurativ A scanteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul).
3. Tranzitiv Figurativ A izbi pe cineva doborandu-l cu o lovitura rapida si puternica. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute si taioasa; a tintui, a strapunge cu privirea. – Limba Latina popular Fulgerare (=fulgurare).
1. Intranzitiv (La pers. 3) A se produce fulgere in atmosfera. ♢ Expresie A tuna si a fulgera = (despre oameni; si la pers. 1) a face scandal; a tranti si a bufni.
2. Intranzitiv Figurativ A scanteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul).
3. Tranzitiv Figurativ A izbi pe cineva doborandu-l cu o lovitura rapida si puternica. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute si taioasa; a tintui, a strapunge cu privirea. – Limba Latina popular Fulgerare (=fulgurare).
2Fulgera verb (Met.) (popular) a scapara, a straluci, (regional) a sfulgera, (reg. figurativ) a sageta. (Afara -, va ploua.)
3Fulgera verb, indicativ prezent 3 singular fulgera
4A Fulgera1 fulger
1. instranzitiv 1) A se produce fulgere (in atmosfera). 2) figurativ A aparea pe neasteptate (ca un fulger). Un gand ii fulgera prin minte.
2. tranz. 1) (fiinte, obiecte) A lovi trasnetul; a detuna; a trasni. 2) figurativ A lovi iute si cu putere. ♢ - cu privirea a arunca o privire rapida si patrunzatoare. 3) figurativ A strapunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare
1. instranzitiv 1) A se produce fulgere (in atmosfera). 2) figurativ A aparea pe neasteptate (ca un fulger). Un gand ii fulgera prin minte.
2. tranz. 1) (fiinte, obiecte) A lovi trasnetul; a detuna; a trasni. 2) figurativ A lovi iute si cu putere. ♢ - cu privirea a arunca o privire rapida si patrunzatoare. 3) figurativ A strapunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare