Imputa
Definitie, sens si explicatie
1Imputa, imput, verb I. Tranzitiv si reflexiv impers.
1. A (i se) reprosa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile.
2. A face pe cineva raspunzator de o paguba adusa unei institutii, intreprinderi (unde lucreaza), obligandu-l la despagubiri. – Din franceza Imputer, limba latina Imputare.
1. A (i se) reprosa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile.
2. A face pe cineva raspunzator de o paguba adusa unei institutii, intreprinderi (unde lucreaza), obligandu-l la despagubiri. – Din franceza Imputer, limba latina Imputare.
2Imputa verb I. tr., reflexiv a(-si) reprosa purtari, fapte reprobabile.
Ii. tr. a obliga pe cineva sa plateasca o suma de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse in gestiune etcetera (< franceza imputer, limba latina imputare)
Ii. tr. a obliga pe cineva sa plateasca o suma de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse in gestiune etcetera (< franceza imputer, limba latina imputare)
3Imputa verb verifica cuvantul: reprosa.
4Imputa verb, indicativ prezent 1 singular imput, 3 singular si plural imputa
5A imputa imput tranzitiv 1) (actiuni sau fapte reprobabile) A atribui ca invinuire; a reprosa. 2) (persoane) A obliga sa plateasca o imputatie. /<fr. imputer, limba latina imputare
6Imputa verb I.
1. tr., reflexiv A (se) atribui cuiva purtari, fapte urate, nepotrivite.
2. tr.
A obliga pe cineva sa plateasca o suma de bani ca despagubire pentru o paguba adusa unei institutii in cadrul unei functii detinute de acea persoana. [P.i. imput, 3,6 -ta, varianta imputa verb I. / < franceza imputer, conform limba latina imputare].
1. tr., reflexiv A (se) atribui cuiva purtari, fapte urate, nepotrivite.
2. tr.
A obliga pe cineva sa plateasca o suma de bani ca despagubire pentru o paguba adusa unei institutii in cadrul unei functii detinute de acea persoana. [P.i. imput, 3,6 -ta, varianta imputa verb I. / < franceza imputer, conform limba latina imputare].
7Imputa (imputat, imputat), verb –
1. A face pe cineva raspunzator de o paguba. –
2. A reprosa. –
3. A insulta, a ocari.
Limba Latina imputāre (Puscariu 796; Candrea-dens. 828; Rew 4324; Dar; Rosetti, I, 173).
Este cuvint cuvant invechit, care abia daca supravietuieste in citeva regiuni, fiind inlocuit de dubletul neol. imputa, din franceza imputer. – Derivat imputaciune, substantiv feminin (invechit, cearta, disputa); imputator, adjectiv (invechit, injurios).
1. A face pe cineva raspunzator de o paguba. –
2. A reprosa. –
3. A insulta, a ocari.
Limba Latina imputāre (Puscariu 796; Candrea-dens. 828; Rew 4324; Dar; Rosetti, I, 173).
Este cuvint cuvant invechit, care abia daca supravietuieste in citeva regiuni, fiind inlocuit de dubletul neol. imputa, din franceza imputer. – Derivat imputaciune, substantiv feminin (invechit, cearta, disputa); imputator, adjectiv (invechit, injurios).