Mentor
Definitie, sens si explicatie
1Méntor substantiv masculin
1. preceptor, educator; indrumator.
2. planta pe care se altoieste o ramura de la o planta tanara, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. (< franceza, limba latina mentor, limba germana Mentor)
1. preceptor, educator; indrumator.
2. planta pe care se altoieste o ramura de la o planta tanara, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. (< franceza, limba latina mentor, limba germana Mentor)
2Méntor, mentori, substantiv masculin Conducator spiritual, povatuitor, indrumator; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o planta batrana grefat pe o planta tanara pentru a-i transmite acesteia insusirile sale. – Din franceza, limba latina Mentor, limba germana Mentor.
3Méntor substantiv verifica cuvantul: calauza, indrumator, pova-tuitor, preceptor, sfatuitor, sfetnic.
4Mentor substantiv masculin, plural mentori
5Méntor -i m.
Îndrumator spiritual experimentat. /<fr., limba latina mentor, limba germana Mentor
Îndrumator spiritual experimentat. /<fr., limba latina mentor, limba germana Mentor
6Méntor substantiv masculin
1. Preceptor, educator; indrumator, povatuitor.
2. Planta pe care se altoieste o ramura de la o planta tanara, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. [< lat., franceza mentor, conform Mentor – prietenul lui Ulise si preceptorul lui Telemac].
1. Preceptor, educator; indrumator, povatuitor.
2. Planta pe care se altoieste o ramura de la o planta tanara, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. [< lat., franceza mentor, conform Mentor – prietenul lui Ulise si preceptorul lui Telemac].