Mînca mănânc mîncat
Definitie, sens si explicatie
1Minca (mananc, mincat), verb –
1. A se hrani. –
2. A prinzi, a lua cina. –
3. A se alimenta cu, a se mentine cu. –
4. A coroda, a strica. –
5. A roade, a macina. –
6. A consuma, a folosi. –
7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. –
8. A uzurpa, a dobori. –
9. A se nelinisti, a se osteni. –
10. A o apuca pe cai gresite, a duce la pierzanie. –
11. A ciupi, a produce mincarime. –
12. A suporta, a rabda o insulta. –
13. A cistiga o piesa a adversarului, in anumite jocuri. –
14. A tine mult la cineva, a muri dupa o persoana. –
15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Varianta (Trans.) minc. – Mr. mi(n)c, mac(u), mincata, micare, megl. m(an)ǫnc, mancari, istr. marancu.
Limba Latina *manucāre, forma redusa a lui manducāre, conform limba italiana manucare, calabr. manëka, mai probabil decit de la *manicāre (Diez, I, 262; Puscariu 1022; Candrea-dens., 1127; Rew 5592).
Cuvint de uz general (Alr, I, 80).
Sing. prezentului maninc pare ca ar trebui sa se explice prin *manuc cu infix nazal *manunc (dupa G. Ivanescu, Bf, I, 161, printr-o incrucisare intre minc cu *manduc).
Derivat mincacios, adjectiv (lacom); mincare, substantiv feminin (bucate, feluri); demincare, substantiv feminin (alimente, provizii); mincarica, substantiv feminin (carne inabusita); mincarime, substantiv feminin (usturime, iritatie, frecare a pielii); mincat, substantiv neutru (faptul de a minca, masa); mincator, substantiv masculin (invechit, uzurpator; persoana care maninca); mincatoare, substantiv feminin (Arg., gura); mincatorie, substantiv feminin (abuz, prevaricatiune, frauda); mincatura, substantiv feminin (invechit, frauda, abuz; rozatura; adincitura); mincau, substantiv masculin (lacom, hulpav); nemincat, adjectiv (cu stomacul gol; substantiv masculin, flamind; lihnit de foame).
1. A se hrani. –
2. A prinzi, a lua cina. –
3. A se alimenta cu, a se mentine cu. –
4. A coroda, a strica. –
5. A roade, a macina. –
6. A consuma, a folosi. –
7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. –
8. A uzurpa, a dobori. –
9. A se nelinisti, a se osteni. –
10. A o apuca pe cai gresite, a duce la pierzanie. –
11. A ciupi, a produce mincarime. –
12. A suporta, a rabda o insulta. –
13. A cistiga o piesa a adversarului, in anumite jocuri. –
14. A tine mult la cineva, a muri dupa o persoana. –
15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Varianta (Trans.) minc. – Mr. mi(n)c, mac(u), mincata, micare, megl. m(an)ǫnc, mancari, istr. marancu.
Limba Latina *manucāre, forma redusa a lui manducāre, conform limba italiana manucare, calabr. manëka, mai probabil decit de la *manicāre (Diez, I, 262; Puscariu 1022; Candrea-dens., 1127; Rew 5592).
Cuvint de uz general (Alr, I, 80).
Sing. prezentului maninc pare ca ar trebui sa se explice prin *manuc cu infix nazal *manunc (dupa G. Ivanescu, Bf, I, 161, printr-o incrucisare intre minc cu *manduc).
Derivat mincacios, adjectiv (lacom); mincare, substantiv feminin (bucate, feluri); demincare, substantiv feminin (alimente, provizii); mincarica, substantiv feminin (carne inabusita); mincarime, substantiv feminin (usturime, iritatie, frecare a pielii); mincat, substantiv neutru (faptul de a minca, masa); mincator, substantiv masculin (invechit, uzurpator; persoana care maninca); mincatoare, substantiv feminin (Arg., gura); mincatorie, substantiv feminin (abuz, prevaricatiune, frauda); mincatura, substantiv feminin (invechit, frauda, abuz; rozatura; adincitura); mincau, substantiv masculin (lacom, hulpav); nemincat, adjectiv (cu stomacul gol; substantiv masculin, flamind; lihnit de foame).