Obor
Definitie, sens si explicatie
1Obor1, oboare, substantiv neutru
1. (Regional) Loc (imprejmuit) unde se tine un targ de vite, de fan, de lemne; targ de vite; prin extensiune piata.
2. (Popular) Împrejmuire pentru vite; tarc, ocol, staul. ♦ Loc ingradit in jurul casei sau in apropierea ei, parte a curtii unde se tin unelte agricole, nutret pentru vite etcetera – Din bulgara, scr. Obor.
1. (Regional) Loc (imprejmuit) unde se tine un targ de vite, de fan, de lemne; targ de vite; prin extensiune piata.
2. (Popular) Împrejmuire pentru vite; tarc, ocol, staul. ♦ Loc ingradit in jurul casei sau in apropierea ei, parte a curtii unde se tin unelte agricole, nutret pentru vite etcetera – Din bulgara, scr. Obor.
2Obor2, oboare, substantiv neutru Împrejmuire de nuiele sau de stuf facuta intr-o apa curgatoare pentru a prinde si a pastra pestele viu; spatiul din interiorul acestei imprejmuiri. – Din limba rusa Obor „snur”.
3Obor substantiv targ. (- de vite.)
4Obor substantiv verifica cuvantul: bordei, coliba, ocol, staul, tarc.
5Obor (targ, ocol, imprejmuire intr-o apa curgatoare) substantiv neutru, plural oboare
6Obor1 oboare n. 1) (in trecut) Loc special rezervat pentru vanzarea vitelor; targ de vite. 2) Loc imprejmuit (in apropierea casei sau in camp) unde se tin vitele; tarc; ocol. 3) Loc imprejmuit cu stuf sau nuiele intr-o apa curgatoare, pentru a prinde pestele sau pentru a pastra viu pestele prins. /<bulg., limba sarba: obor
7Obor2 oboare n.
Sfoara cu ajutorul careia mreaja unui navod se prinde in apa. /<rus. obor
Sfoara cu ajutorul careia mreaja unui navod se prinde in apa. /<rus. obor
8Obor (oboare), substantiv neutru –
1. Țarc de vite, loc ingradit. –
2. Tirg de vite. – Mr., megl. ubor.
Bg., limba sarba:, slov. obor, din limba slava (veche) obora (Miklosich, Slaw.
Elem., 92; Cihac, Ii, 221; Conev 81), conform pol. obora „grajd”, limba neogreaca: ỏßορός, limba albaneza obor.
E dubletul lui obor, substantiv neutru (plumb de plasa) din limba rusa obora.
1. Țarc de vite, loc ingradit. –
2. Tirg de vite. – Mr., megl. ubor.
Bg., limba sarba:, slov. obor, din limba slava (veche) obora (Miklosich, Slaw.
Elem., 92; Cihac, Ii, 221; Conev 81), conform pol. obora „grajd”, limba neogreaca: ỏßορός, limba albaneza obor.
E dubletul lui obor, substantiv neutru (plumb de plasa) din limba rusa obora.