Pită
Definitie, sens si explicatie
1Pită, pite, substantiv feminin (Regional)
1. Paine. ♢ Compus: pita-vacii = ciuperca comestibila, cu palaria roscata-cenusie, cu carne alba, care devine albastra in contact cu aerul (Boletus bovinus).
2. Figurativ Hrana necesara pentru trai; mijloace de existenta; prin extensiune slujba, functie, post. – Din bulgara Pita.
1. Paine. ♢ Compus: pita-vacii = ciuperca comestibila, cu palaria roscata-cenusie, cu carne alba, care devine albastra in contact cu aerul (Boletus bovinus).
2. Figurativ Hrana necesara pentru trai; mijloace de existenta; prin extensiune slujba, functie, post. – Din bulgara Pita.
2Pită substantiv verifica cuvantul: paine.
3Pita substantiv feminin, g.-d. art. pitei; plural pite
4Pită -e f. reg. 1) Produs alimentar facut din aluat dospit, framantat si copt in cuptor; paine. ♢ Celui flamand numai -a-i in gand fiecare se gandeste la ceea ce il intereseaza. 2) figurat Hrana cea de toate zilele. /<bulg. pita
5Pita (pite), substantiv feminin – Piine; slujba. – Mr., megl. pita.
Mgr. πίτα conform limba turca: pite (Miklosich, Et.
Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), limba albaneza pitë (Meyer, Alb.
St., Iv, 97), bulgara pita (Conev 86), limba sarba: pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „piine” (Rew 6546; Rohlfs, Ewug, 1714), mag. pita. – Derivat pitan (var. chitan), substantiv masculin (Mold., piine de casa; cuvant invechit, piine proasta); pitar, substantiv masculin (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, insarcinat cu brutaria Palatului si cu intendenta armatei, mai tirziu si cu trasurile domnului), conform limba slava (veche) pitari, care pare a proveni din rom.; pitarie, substantiv feminin (Banat si Trans., brutarie; slujba de pitar); pitareasa, substantiv feminin: (nevasta de pitar; brutarita); pitusca, substantiv feminin (piinisoara); pitoanca, substantiv feminin (ciuperca, Boletus granulatus), conform Iordan, Dift., 215 si Pascu, Suf.,
271. – Din rom. provine limba neogreaca: πιτάρις (Meyer, Neugr.
St., Ii, 77).
Mgr. πίτα conform limba turca: pite (Miklosich, Et.
Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), limba albaneza pitë (Meyer, Alb.
St., Iv, 97), bulgara pita (Conev 86), limba sarba: pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „piine” (Rew 6546; Rohlfs, Ewug, 1714), mag. pita. – Derivat pitan (var. chitan), substantiv masculin (Mold., piine de casa; cuvant invechit, piine proasta); pitar, substantiv masculin (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, insarcinat cu brutaria Palatului si cu intendenta armatei, mai tirziu si cu trasurile domnului), conform limba slava (veche) pitari, care pare a proveni din rom.; pitarie, substantiv feminin (Banat si Trans., brutarie; slujba de pitar); pitareasa, substantiv feminin: (nevasta de pitar; brutarita); pitusca, substantiv feminin (piinisoara); pitoanca, substantiv feminin (ciuperca, Boletus granulatus), conform Iordan, Dift., 215 si Pascu, Suf.,
271. – Din rom. provine limba neogreaca: πιτάρις (Meyer, Neugr.
St., Ii, 77).