Plai
Definitie, sens si explicatie
1Plai, plaiuri, substantiv neutru
1. Versant al unui munte sau al unui deal; creasta, culme, varf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare.
2. Regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita in general cu pasuni.
3. Drum (sau carare) care face legatura intre poala si creasta unui munte; poteca.
4. Regiune, tinut; (la plural) meleaguri.
5. Subimpartire administrativa a judetelor si a tinuturilor (mai ales a celor de munte) in evul mediu, in Țara Romaneasca; plasa. – Etimologie necunoscuta
1. Versant al unui munte sau al unui deal; creasta, culme, varf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare.
2. Regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita in general cu pasuni.
3. Drum (sau carare) care face legatura intre poala si creasta unui munte; poteca.
4. Regiune, tinut; (la plural) meleaguri.
5. Subimpartire administrativa a judetelor si a tinuturilor (mai ales a celor de munte) in evul mediu, in Țara Romaneasca; plasa. – Etimologie necunoscuta
2Plai substantiv meleag, regiune, tinut. (Pe -urile natale.)
3Plai substantiv verifica cuvantul: pas, stramtoare, trecatoare.
4Plai substantiv neutru, plural plaiuri
5Plai -iuri n. 1) Regiune de munte sau de dealuri, aproape plana, acoperita cu pasuni. 2) Versant de munte sau de deal. 3) poet.
Spatiu de asezare a unei comunitati etnice. 4) Drum care trece printr-o regiune muntoasa. 5) (in trecut) Diviziune administrativa a unui judet (de munte). /Origine necunoscuta
Spatiu de asezare a unei comunitati etnice. 4) Drum care trece printr-o regiune muntoasa. 5) (in trecut) Diviziune administrativa a unui judet (de munte). /Origine necunoscuta
6Plai substantiv neutru (regional) creion.
7Plai, plaiuri, substantiv neutru
1. Regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita cu pasuni.
2. Drum pe coasta unui munte sau pe un munte; poteca.
3. Campie.
4. (Poetic) Ținut; meleaguri.
5. (Înv.) Diviziune administrativa a unui judet (de munte); plasa, ocol. [Plural si: (invechit) plaie] – Limba Latina *plagius (< plaga).
1. Regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita cu pasuni.
2. Drum pe coasta unui munte sau pe un munte; poteca.
3. Campie.
4. (Poetic) Ținut; meleaguri.
5. (Înv.) Diviziune administrativa a unui judet (de munte); plasa, ocol. [Plural si: (invechit) plaie] – Limba Latina *plagius (< plaga).
8Plai (plaiuri), substantiv neutru –
1. Platou, podis, parte mai inalta a unui teritoriu. –
2. Regiune, tinut. –
3. Diviziune administrativa, subprefecta. –
4. (Bucovina) Drum de munte, poteca. – Mr. plai.
Gr. πλάγιον, probabil printr-un limba latina *plagium, conform limba latina plagia „tarm” si „cimpie”, cu sensurile din rom. si limba albaneza (Candrea-dens., 1400; Rew 6564; Pascu, I, 144; Pascu, Suf., 406; Philippide, Ii, 729; Diculescu, Elementele, 490; Graur, Bl, Vi, 108; conform S. Pop, Geopolitica si geoistoria, Ii, 54-61).
Derivat din limba slava (veche) planina „munte” (Cihac, Ii, 260), limba slava (veche) planŭ „ses” (Tiktin) este dificil din punct de vedere fonetic; conform limba sarba:, cr. plaj „coasta muntoasa”, pe care Vasmer, Gr., 118 il considera de origine dubioasa, si care nu se explica bine nici prin limba greaca (veche), nici prin limba italiana, este probabil un imprumut din limba albaneza plaië, care la rindul lui, ar putea proveni din mr. – Derivat plaies (var. plaias), substantiv masculin (muntean; granicer, strajer la munte); splai, substantiv neutru (esplanada, drum pe malul unui riu), probabil fortat ca franceza esplanade sau limba italiana spiaggia „mal” fata de piaggia „coasta, povirnis” (dupa Graur, Bl, Iv, 108, din limba neogreaca: σ(τό)πλαï, a carui abreviere pare mai putin comuna).
Din rom. provin rut. plaj (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 403), sas. plaj si probabil limba albaneza, limba sarba:, ca si mag. palajas „militian” (Edelspacher 21).
1. Platou, podis, parte mai inalta a unui teritoriu. –
2. Regiune, tinut. –
3. Diviziune administrativa, subprefecta. –
4. (Bucovina) Drum de munte, poteca. – Mr. plai.
Gr. πλάγιον, probabil printr-un limba latina *plagium, conform limba latina plagia „tarm” si „cimpie”, cu sensurile din rom. si limba albaneza (Candrea-dens., 1400; Rew 6564; Pascu, I, 144; Pascu, Suf., 406; Philippide, Ii, 729; Diculescu, Elementele, 490; Graur, Bl, Vi, 108; conform S. Pop, Geopolitica si geoistoria, Ii, 54-61).
Derivat din limba slava (veche) planina „munte” (Cihac, Ii, 260), limba slava (veche) planŭ „ses” (Tiktin) este dificil din punct de vedere fonetic; conform limba sarba:, cr. plaj „coasta muntoasa”, pe care Vasmer, Gr., 118 il considera de origine dubioasa, si care nu se explica bine nici prin limba greaca (veche), nici prin limba italiana, este probabil un imprumut din limba albaneza plaië, care la rindul lui, ar putea proveni din mr. – Derivat plaies (var. plaias), substantiv masculin (muntean; granicer, strajer la munte); splai, substantiv neutru (esplanada, drum pe malul unui riu), probabil fortat ca franceza esplanade sau limba italiana spiaggia „mal” fata de piaggia „coasta, povirnis” (dupa Graur, Bl, Iv, 108, din limba neogreaca: σ(τό)πλαï, a carui abreviere pare mai putin comuna).
Din rom. provin rut. plaj (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 403), sas. plaj si probabil limba albaneza, limba sarba:, ca si mag. palajas „militian” (Edelspacher 21).