Definitie Plasmă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: PlasmĂ substantiv feminin
1. Parte lichida a sangelui sau a limfei formata din apa, saruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etcetera
2. Substanta gazoasa puternic ionizata, ale carei proprietati fizice sunt determinate de existenta ionilor si a electronilor in stare libera. – Din franceza Plasma.

Varianta definitie 2: Plasma substantiv feminin, g.-d. art. plasmei; (feluri) plural plasme

Varianta definitie 3: PlasmĂ -e f.
Parte lichida a sangelui, a limfei sau a lichidului seminal. ♢ - gazoasa substanta gazoasa in stare ionizata. [G.-D. Plasmei] /<fr. plasma

Varianta definitie 4: Plasma, plasmuri, substantiv feminin (invechit) plasmuire.

Varianta definitie 5: PlasmĂ substantiv feminin
1. Produs lichid intercelular aflat in sange, in limfa si in muschi.
2. Zona dintr-o descarcare electrica intr-un gaz, care contine atat ioni negativi, cat si atomi si molecule neutre. ♦ Masa gazoasa dintr-o astfel de zona. [< franceza, limba greaca (veche) plasma < plassein – a forma].

Varianta definitie 6: PlasmĂ1 substantiv feminin
1. lichid intercelular in sange, in limfa si in muschi.
2. zona dintr-o descarcare electrica intr-un gaz, care contine atat ioni pozitivi si negativi, cat si electroni si atomi neutri, cu mare conductibilitate termica si electrica, cu proprietati specifice. (< franceza, lat., limba greaca (veche) plasma)

Varianta definitie 7: -plasmĂ2 element plasm(o)-.

Varianta definitie 8: Plasma (plasme), substantiv feminin –
1. Inventie, creatie. –
2. Lichid intercelular. – Mr. plasma.
Gr. πλάσμα, secolul XVIII, cuvant invechit (Galdi 230) si modern din franceza plasma. – Derivat plasmui, verb (a inventa, a crea, a produce; cuvant invechit, a falsifica); plasmuitor, substantiv masculin (creator; cuvant invechit, falsificator); proplasmui, verb (a transforma, a reface), cuvant invechit, creatie verbala a lui Dosoftei; plastografie, substantiv feminin (falsificare a scrisului), mr. plastografie, din limba neogreaca: πλαστογραφία; plastograf, substantiv masculin (falsificator), din limba greaca (veche) πλαστογράφος; plastic, adjectiv , din franceza plastique; plasticitate, substantiv feminin (usurinta la modelare; faptul de a fi sugestiv); plastur (var. plasture, plastor(e), plastru), substantiv neutru (cataplasma), din limba neogreaca: ἔμπλαστρον, conform blasture, dublet al lui pleaster, substantiv neutru (cataplasma), din limba germana Pflaster.
Sl. plastyryĭ provine din rom. (Vaillant, BL, XVI, 11).