Definitie Plăcea - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: PlĂcea, plac, verb II.
Intranzitiv si tranz. (Cu subiectul logic in dativ)
1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ♢ Expresie Știi ca-mi placi? sau ca mi-ai placut? exprima mirarea, dezaprobarea in fata unei propuneri, a unei afirmatii etcetera care nu-ti convine, cu care nu esti de acord etcetera Îmi place sa cred ca... = sper sa...
2. A avea sau a trezi un sentiment de admiratie, de placere, de iubire fata de o persoana de sex opus, a-i fi drag, a indragi.
3. A avea un sentiment de satisfactie, de multumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Limba Latina Placere.

Varianta definitie 2: A placea antonim: a dezgusta, a displacea

Varianta definitie 3: PlĂcea verb
1. verifica cuvantul: simpatiza.
2. verifica cuvantul: iubi.
3. verifica cuvantul: pofti.
4. verifica cuvantul: conveni.
5. a iubi. (Îi - sa mearga la vanat.)

Varianta definitie 4: Placea verb, indicativ prezent 1 singular si 3 plural plac, 2 singular placi, 3 singular place 1 plural placem, 2 plural placeti, imperfect 3 singular placea; part. placut

Varianta definitie 5: A PLĂCEA plac
1. instranzitiv 1) A trezi simpatie sau dragoste; a fi pe plac; a fi drag. ♢ Știi ca-mi placi? exprima peiorativ dezacordul cu afirmatia sau propunerea cuiva. 2) (urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea o deosebita satisfactie. Îmi place sa dansez.
2. tranzitiv (persoane de sex opus) A trata cu un sentiment de afectiune puternica (de natura erotica); a iubi. /<lat. placere

Varianta definitie 6: Placea (plac, placut), verb – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, placere.
Limba Latina placēre (Puscariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), conform limba italiana piacere, prov., port. plazer, franceza plaire, sp. placer.
Observatiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite.
Uz general (ALR, II, 246). – Derivat placere, substantiv feminin (gust drag, bucurie); neplacut, adjectiv (dezagreabil); neplacere, substantiv feminin (dezgust); displacea, verb (a dezgusta, a supara), dupa limba latina displicere; complacea, verb (a dezgusta, a supara), dupa franceza complaire; complezant, adjectiv , din franceza complaisant; complezenta, substantiv feminin, din franceza complaisance. – Din rom. trebuie sa provina limba sarba: plakijer (Candrea, Elemente, 408).