Definitie Practic -ă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Practic, -Ă, practici, -ce, adjectiv
1. Care se poate executa sau care se efectueaza in mod concret; care se verifica prin practica si se poate aplica in viata; care se bazeaza pe practica; concret, real. ♦ Care corespunde necesitatilor de fiecare zi; care este usor de intrebuintat, util, comod sau economicos.
2. (Despre oameni) Care stie sa se orienteze in viata de toate zilele, care stie sa aplice cunostintele la viata de toate zilele, care are simtul realitatii; prin extensiune indemanatic, destoinic, priceput. – Din franceza Pratique, limba latina Practicus.

Varianta definitie 2: Practic adjectiv
1. verifica cuvantul: eficace.
2. comod, lesnicios. (O solutie -.)
3. pozitiv, realist. (Un spirit -.)
4. pragmatic, utilitar, utilitarist. (O conceptie -.)
5. aplicat. (Învatamant -.)

Varianta definitie 3: Practic adjectiv verifica cuvantul: abil, bun, capabil, competent, destoinic, destept, dibaci, dotat, experimentat, ingenios, iscusit, istet, incercat, indemanatic, inzestrat, mester, practician, pregatit, priceput, valoros, versat, vrednic.

Varianta definitie 4: Practic adjectiv m., plural practici; f. singular practica, plural practice

Varianta definitie 5: Practic -ca (-ci, -ce) (in opozitie cu Teoretic) 1) Care tine de practica; propriu practicii. Activitate -ca. 2) Care este bine adaptat pentru a fi folosit intr-un anumit scop; care poate fi folosit sau manuit cu usurinta; comod. 3) (despre persoane) Care se orienteaza cu abilitate in viata cotidiana; care afla aplicare oricaror lucruri sau situatii; priceput. Femeie -ca. /<fr. pratique, limba latina practicus

Varianta definitie 6: Practic, -Ă adjectiv
1. Referitor la practica. ♦ Care tinde catre o actiune, catre o realizare; care realizeaza, da rezultate concrete; util. ♦ Comod, folositor; ingenios.
2. Cu spirit de actiune; indemanatic, destoinic. [Conform: franceza pratique, limba germana praktisch < limba latina practicus].

Varianta definitie 7: Practic, -Ă I. adjectiv
1. referitor la practica. ♢ care tinde catre o actiune, catre o realizare; care realizeaza ceva, da rezultate concrete; util. ♢ comod, folositor; ingenios.
2. (despre oameni) cu spirit de actiune; indemanatic, destoinic.
II. substantiv feminin
1. activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, in primul rand procesul productiei materiale. ♢ aplicare a cunostintelor teoretice; (prin extensiune) experienta, rutina. ♢ stagiu pe care il face un student sau un elev intr-o intreprindere.
2. ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv.
3. exercitare a unei profesiuni; profesare.
4. (plural) ceremonie, manifestare exterioara specifica unui cult, unei credinte etcetera (< limba latina practicus, limba greaca (veche) praktikos, limba germana praktisch, dupa franceza pratique, limba germana Praktik, limba greaca (veche) praktike)

Varianta definitie 8: Practic (practica), adjectiv – Util, priceput, versat.
Limba Latina praticus (secolul XIX). – Derivat practica, substantiv feminin, din franceza pratique, si mai inainte (secolul XVIII) din limba neogreaca: πραϰτϰά (Galdi 234); nepractic, adjectiv (putin practic, impracticabil); practicabil, adjectiv , din franceza praticable; impracticabil, adjectiv (impracticabil); practica, verb, din franceza pratiquer; practicant, adjectiv si substantiv masculin, din franceza pratiquant si ca substantiv din limba germana Prakticant; practician, substantiv masculin, din franceza praticien; practicos, adjectiv (expert, experimentat), din limba neogreaca: πραϰτϰός, secolul XIX, cuvant invechit Conform: praxis.