Predica
Definitie, sens si explicatie
1Predica, predic, verb I. Intranzitiv (Despre clerici) A rosti o predica. ♢ Expresie A predica in desert (sau in pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le asculta. ♦ Tranzitiv A recomanda ceva cu insistenta; a raspandi, a propaga idei, conceptii etcetera – Din limba latina Praedicare.
2Predica verb verifica cuvantul: propovadui.
3Predica verb, indicativ prezent 1 singular predic, 3 singular si plural predica
4A predica predic 1. instranzitiv rel.
A rosti o predica; a propovadui. ♢ - in desert (sau In pustiu) a vorbi in zadar.
2. tranz. figurativ (idei, conceptii, invataturi etc.) A propaga cu insistenta. /<lat. praedicare
A rosti o predica; a propovadui. ♢ - in desert (sau In pustiu) a vorbi in zadar.
2. tranz. figurativ (idei, conceptii, invataturi etc.) A propaga cu insistenta. /<lat. praedicare
5Predica verb I. intr.
1. A rosti o predica. ♦ tr. (Figurat) A sfatui, a recomanda cu insistenta.
2. (Filozofie) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. predic. / < limba latina praedicare, conform limba italiana predicare].
1. A rosti o predica. ♦ tr. (Figurat) A sfatui, a recomanda cu insistenta.
2. (Filozofie) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. predic. / < limba latina praedicare, conform limba italiana predicare].
6Predica verb I. intr.
1. a rosti o predica.
2. (filozofie) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut.
Ii. tr. a recomanda cu insistenta; a propovadui. (< limba latina praedicare)
1. a rosti o predica.
2. (filozofie) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut.
Ii. tr. a recomanda cu insistenta; a propovadui. (< limba latina praedicare)
7Predica (predic, predicat), verb – A explica un text biblic.
Limba Latina praedicare (secolul Xix). – Derivat predica, substantiv feminin (propovedanie, didahie), din limba neogreaca: πρέντιϰα ‹ limba italiana predica; predicatie, substantiv feminin (predica), din limba latina praedicatio, prin intermediul mag. predikatio (secolul Xvii); predicat, substantiv neutru, din franceza predicat; predicator, substantiv masculin, din franceza predicateur.
Limba Latina praedicare (secolul Xix). – Derivat predica, substantiv feminin (propovedanie, didahie), din limba neogreaca: πρέντιϰα ‹ limba italiana predica; predicatie, substantiv feminin (predica), din limba latina praedicatio, prin intermediul mag. predikatio (secolul Xvii); predicat, substantiv neutru, din franceza predicat; predicator, substantiv masculin, din franceza predicateur.