Reflexiv-ă
Definitie, sens si explicatie
1Reflexiv,-ă, reflexivi, -e, adjectiv
1. (În sintagmele) Pronume reflexiv = pronume care tine locul numelui unui obiect asupra caruia se exercita, direct sau indirect, actiunea verbului si care e identic cu subiectul verbului.
Verb reflexiv = verb insotit de pronume reflexiv. ♦ (Substantivat, n.) Functiunea verbului reflexiv.
2. (Despre oameni) Predispus la reflectie; meditativ, ganditor. ♦ (Despre manifestari, realizari ale oamenilor) Care denota reflectie (1), care se realizeaza prin reflectie.
3. (Mat.; in sintagma) Relatie reflexiva = relatie care are proprietatea de reflexivitate (2). – Din franceza Reflexif, limba germana Reflexiv.
1. (În sintagmele) Pronume reflexiv = pronume care tine locul numelui unui obiect asupra caruia se exercita, direct sau indirect, actiunea verbului si care e identic cu subiectul verbului.
Verb reflexiv = verb insotit de pronume reflexiv. ♦ (Substantivat, n.) Functiunea verbului reflexiv.
2. (Despre oameni) Predispus la reflectie; meditativ, ganditor. ♦ (Despre manifestari, realizari ale oamenilor) Care denota reflectie (1), care se realizeaza prin reflectie.
3. (Mat.; in sintagma) Relatie reflexiva = relatie care are proprietatea de reflexivitate (2). – Din franceza Reflexif, limba germana Reflexiv.
2Reflexiv adjectiv cugetator, ganditor, meditativ, (invechit) meditator, (glumet si ir.) pansiv. (Un tip -.)
3Reflexiv adjectiv m. (silabe -fle-), plural reflexivi; f. singular reflexiva, plural reflexive
4Reflexiv -a (-i, -e) 1) rar (despre persoane) Care are predispozitia de a reflecta (mult); inclinat spre reflectie. 2) Care se rasfrange. ♢ Diateza -a diateza in care subiectul este in acelasi timp autorul si obiectul actiunii. Pronume - pronume care tine locul subiectului si al obiectului gramatical asupra caruia se exercita actiunea verbului. Verb - verb insotit de un pronume reflexiv. Relatie -a relatie a unui element cu el insusi. /<fr. reflexif, limba germana reflexiv
5Reflexiv, -ă adjectiv
1. Ganditor; meditativ.
2. Care se rasfrange. ♦ Diateza reflexiva (si substantiv neutru) = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb reflexiv = verb la diateza reflexiva; pronume reflexiv = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv; (mat.) relatie reflexiva = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. [Conform: limba latina reflexivus, limba germana reflexiv].
1. Ganditor; meditativ.
2. Care se rasfrange. ♦ Diateza reflexiva (si substantiv neutru) = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb reflexiv = verb la diateza reflexiva; pronume reflexiv = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv; (mat.) relatie reflexiva = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. [Conform: limba latina reflexivus, limba germana reflexiv].
6Reflexiv, -ă adjectiv
1. (despre oameni) predispus la reflectie (1); meditativ, ganditor.
2. care se rasfrange. o diateza -a = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb - = verb la diateza reflexiva; pronume - = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv.
3. (matematica) relatie -a = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. (< franceza reflexif, limba latina reflexivus, limba germana reflexiv)
1. (despre oameni) predispus la reflectie (1); meditativ, ganditor.
2. care se rasfrange. o diateza -a = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb - = verb la diateza reflexiva; pronume - = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv.
3. (matematica) relatie -a = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. (< franceza reflexif, limba latina reflexivus, limba germana reflexiv)