Definitie Singur -ă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Singur, -Ă, singuri, -e, adjectiv
1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit.
2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine.
3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic.
Singurul drum spre oras. ♦ (În constructii negative) Nici un.
Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar.
Singur tu nu mi-ai placut.
4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etcetera) insumi (insuti, insusi etcetera) chiar cu (sau tu, el etcetera) in persoana.
Am eu singur grija. – Limba Latina Singulus.

Varianta definitie 2: Singur adjectiv , pronume, adverb
1. adjectiv verifica cuvantul: neinsotit.
2. adjectiv unic, (invechit) singuratic. (- la parinti; a mai ramas un - exemplar.)
3. pronume insumi. (Eu - am observat aceasta.)
4. adverb verifica cuvantul: doar.
5. adjectiv verifica cuvantul: retras.
6. adjectiv verifica cuvantul: stingher.
7. adjectiv pustiu, stingher. (A ramas - pe lume.)
8. adjectiv verifica cuvantul: solitar.
9. adjectiv verifica cuvantul: razlet.

Varianta definitie 3: Singur adjectiv m., plural singuri; f. singular singura, plural singure

Varianta definitie 4: Singur1 adverb De la sine. Poarta se deschide -a. /<lat. singulus

Varianta definitie 5: Singur2 -a (-i, -e) 1) (despre persoane) Care nu este insotit de nimeni; alaturi de care nu este alta persoana. 2) Care este unic; intr-un singur exemplar. 3) (determinand un subiect exprimat prin pronume) Care nu presupune pe nimeni altcineva. Noi -i. /<lat. singulus

Varianta definitie 6: Singur (-ra), adjectiv –
1. Solitar, neinsotit. –
2. Unic. –
3. Acelasi. –
4. (Adv.) Numai, doar.
Varianta cuvant invechit singur.
Mr., megl. singur.
Limba Latina sĭngŭlus (Puscariu 1596; REW 7945), conform vegl. sanglo, calabr. siengro, campid. singra, verifica cuvantul: franceza sangle, prov., cat. sengles, sp., port. sendos, gal. senllo. – Derivat singuratate, substantiv feminin (izolare); singuratic (var. singuratec), adjectiv (solitar, izolat, retras, separat); (in)singura, verb (a se izola); singurit, adjectiv (rar, solitar).
Poate din rom. provine limba neogreaca: σέγγρα „celibatara” (Meyer, Neugr.
St., II, 78).