Subiectivism
Definitie, sens si explicatie
1Subiectivism substantiv neutru
1. Orientare, tendinta in filozofie care neaga existenta lumii exterioare, reducand realitatea la constiinta pe care subiectul o are despre aceasta.
2. (Rar) Subiectivitate. – Subiectiv + sufix -ism (dupa franceza subjectivisme).
1. Orientare, tendinta in filozofie care neaga existenta lumii exterioare, reducand realitatea la constiinta pe care subiectul o are despre aceasta.
2. (Rar) Subiectivitate. – Subiectiv + sufix -ism (dupa franceza subjectivisme).
2Subiectivism substantiv
1. verifica cuvantul: partinire.
2. subiectivitate. (-ul cuiva intr-o problema.)
3. personalism.
1. verifica cuvantul: partinire.
2. subiectivitate. (-ul cuiva intr-o problema.)
3. personalism.
3Subiectivism substantiv neutru (silabe -biec-; mf. sub-)
4Subiectivism n. 1) Orientare filozofica care considera ca ceea ce exista in realitate este in functie de subiectul ganditor sau de constiinta. 2) Curent in sociologie conform caruia dezvoltarea societatii este determinata de factori subiectivi (vointa, staruinta unor personalitati etcetera). 3) Atitudine personala, partinitoare. /<fr. subjectivisme, limba germana Sub-jectivismus
5Subiectivism substantiv neutru
1. Orientare filozofica idealista care neaga existenta lumii obiective cu legile ei, existenta unui determinism obiectiv, considerand vointa si constiinta ca singurul factor determinant.
2. Atitudine personala, partinitoare fata de cineva sau ceva. [Conform: franceza subjectivisme].
1. Orientare filozofica idealista care neaga existenta lumii obiective cu legile ei, existenta unui determinism obiectiv, considerand vointa si constiinta ca singurul factor determinant.
2. Atitudine personala, partinitoare fata de cineva sau ceva. [Conform: franceza subjectivisme].
6Subiectivism substantiv neutru
1. conceptie filozofica idealista care neaga existenta lumii obiective, reducand realitatea la constiinta, la subiect (Ii, 1). ♢ (in teoria si practica sociala) tendinta de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltarii, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor.
2. atitudine personala, partinitoare fata de cineva sau ceva. (< franceza subjectivisme)
1. conceptie filozofica idealista care neaga existenta lumii obiective, reducand realitatea la constiinta, la subiect (Ii, 1). ♢ (in teoria si practica sociala) tendinta de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltarii, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor.
2. atitudine personala, partinitoare fata de cineva sau ceva. (< franceza subjectivisme)