Definitie Tată - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: TatĂ, tati, substantiv masculin
1. Barbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui barbat copiii sai cand i se adreseaza sau cand vorbesc despre el ori pe care si-l da el insusi cand vorbeste cu copiii sai; taica, parinte, tatan, babaca. ♢ Tata de familie = barbat care are copii pe care ii creste; cap de familie.
Tata mare sau tata-mosu = bunic.
Tata vitreg = al doilea sot al unei femei in raport cu copiii ei dintr-o casatorie anterioara.
Tata bun = tata adevarat. ♢ Locutiune adjectiv Din tata in fiu = transmis de-a lungul generatiilor, prin descendenta directa, din generatie in generatie. ♢ Expresie Calca pe urmele lui taica-sau, se spune despre cel care seamana cu tatal sau in apucaturi si obiceiuri (rele).
Bucatica rupta tata-sau sau tata-sau in picioare, se spune despre un copil care seamana perfect tatalui sau.
Se leapada si de tata-sau sau vinde si pe tata-sau, se zice despre un om rau, lipsit de scrupule.
Unde da tata, creste carnea, se spune cand parintele isi pedepseste copiii pentru binele lor.
Mai tata! exclamatie de uimire sau de satisfactie.
2. (La vocativ) Termen cu care se adreseaza cineva unui copil (sau unei persoane tinere straine) pentru a marca un raport de familiaritate si de simpatie.
3. (Uneori determinat prin „socru”) Nume dat de ginere sau de nora socrului.
4. (Familiar) Nume dat unui barbat (mai in varsta) in semn de respect sau de afectiune. ♦ (Pe langa un nume de persoana) Nume dat unui neam etcetera
5. (În credinta crestina) Dumnezeu, creatorul lumii. ♢ Tatal nostru = numele unei rugaciuni crestine. ♢ Expresie (A sti) ca (pe) Tatal nostru = (a sti) foarte bine, pe de rost, fara greseala.
6. Figurativ (Familiar) Creator, fauritor, fondator.
7. (Glumet) Cel care intrupeaza cele mai inalte calitati, care este deasupra altora, ii covarseste pe toti. [Nom. singular art.: tata si tatal; gen.-dat. singular: tatii si tatei] – Limba Latina Tata.

Varianta definitie 2: TatĂ substantiv
1. parinte, (frantuzism) papa, (invechit si popular) taica, (popular) tatan, (invechit si reg.) nene, (regional) tataie, (prin Moldova) babaca, babaie, (Munt., Olt., Dobr., sudul Mold. si sudul Transilvania) tete, (familiar) batranul (art.), tati, (argotic) puriu. (Are - doi copii.)
2. tata-mare verifica cuvantul: bunic.
3. verifica cuvantul: Dumnezeu.
4. (Termen Bisericesc) tatal nostru = (invechit si reg.) ocinas.

Varianta definitie 3: Tata substantiv masculin, art. tata, g.-d. art. tatei/lui tata; art. tatal (numai + atribut sau „Dumnezeu”), g.-d. art. tatalui; plural tati

Varianta definitie 4: TatĂ tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ♢ - bun tata adevarat. --socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. - mare, --mosu bunic. Din - in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop.
Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ♢ -l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „-l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. Tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

Varianta definitie 5: Tata (-ti), substantiv masculin – Parinte. – Varianta tatine, plural tatini.
Mr. tata, plural tatini, megl. tata, plural tatǫni, istr. tǫtę.
Limba Latina tata (Diez, I, 413; Puscariu 1718; REW 8596; Densusianu, Hlr., 139; Puscariu, Lr., 281), conform vegl. tuota, limba albaneza tatë, limba italiana de S. tata, limba italiana dial. tato „tata, bunic”, tata „stapina”, verifica cuvantul: franceza taie, sp., port. tata.
Derivat din limba slava (veche) tata, conform limba sarba:, ceh., pol. tata, mag. tata (Miklosich, Slaw.
Elem., 48; Miklosich, Lexicon, 983) nu este probabila; coincidenta se explica prin izvorul expresiv comun, conform si limba greaca (veche) τάτα, limba neogreaca: τατᾶς.
Uz general (ALR, I, 152).
Are decl. dubla, datorata aspectului sau formal; art. tata si tatal, genitiv tatei si tatalui.
Aceasta ultima forma pare sa se explice prin nevoia de a impiedica intilnirea unei terminatii f. cu posesivul m. spune tatalui tau, nici o data tatei sau; din acelasi motiv se prefera uneori folosirea fara flexiune spune tata-tau, sau cu art. antepus, ca la numele proprii spune lui tata-sau.
Varianta tatine se explica de obicei prin forma vulgara a limba latina tata (Densusianu, GS, 139; Rosetti, I, 104), conform barba, barbanis „unchi dinspre tata”; dar aceasta declinare este de origine germanica si ne putem indoi ca a influentat latina din Dacia.
Este vorba probabil de -ne paragogic, ca in limba italiana (Rohlfs, It., 432), conform cine, sine, sau sustinuta de echilibrul tata-tatini cu frate-fratini sau cu om-oameni (ca nora-nurori, fata de sora-surori). – Derivat tatinesc, adjectiv (invechit, patern).