Definitie Tic - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Tic1 interjectie (De obicei repetat) Cuvant care imita sunetul ritmic al ceasornicului, bataile inimii etcetera, tic-tac. – Onomatopee.

Varianta definitie 2: Tic2, ticuri, substantiv neutru Miscare convulsiva, brusca, spasmodica si repetata, rezultata din contractarea involuntara a unuia sau mai multor muschi. ♦ Deprindere (neplacuta, ridicula etcetera) pe care o capata cineva in mod inconstient. – Din franceza Tic.

Varianta definitie 3: Tic substantiv verifica cuvantul: bot, cioc, rat.

Varianta definitie 4: Tic interjectie

Varianta definitie 5: Tic substantiv neutru, plural ticuri

Varianta definitie 6: Tic1 interj. (se foloseste, de obicei repetat, pentru a reda sunetul ritmic al ceasornicului). /Onomat.

Varianta definitie 7: Tic2 -uri n. 1) Contractie musculara involuntara si repetata, provocata de tulburari organice sau functionale ale sistemului nervos. 2) Deprindere suparatoare sau ridicola care se manifesta in mod involuntar. /<fr. tic, limba germana Tick

Varianta definitie 8: Tic2, ticuri, substantiv neutru (regional)
1. putina (de branza).
2. putinei.
3. oala de lapte, branza.
4. ladita, cutie de lemn.

Varianta definitie 9: Tic substantiv neutru Miscare convulsiva si repetata rezultata din contractarea involuntara a unor muschi; deprindere, mai mult sau mai putin ridicola, pe care o capata cineva in mod inconstient. [< franceza tic].

Varianta definitie 10: Tic substantiv neutru
1. miscare convulsiva si repetata din contractarea involuntara a unor muschi.
2. deprindere, mai mult sau mai putin ridicola, pe care o capata cineva in mod inconstient.
3. - verbal = cuvant, expresie care revine inconstient, inutil si suparator in vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< franceza tic)

Varianta definitie 11: Tic interjectie – Exprima ideea de miscare ritmica sau de pulsatie. – Varianta tic(a), tica (-tica), tic-tac.
Creatie expresiva, conform tac, pic, limba germana ticken, limba rusa tikati; ultima varianta reproduce franceza tic-tac. – Derivat tic, substantiv neutru (Banat, cioc; Olt., bot), pentru al carui semantism conform cioc; ticai (var. tacai, ticii), verb (a pulsa, a palpita), conform tacai ‹ tac; ticiiala, substantiv feminin (bataie); ticai (var. cuvant invechit ticaci), verb (a lucra incet si fara spor, a rasoli; a se desface, a se farimita; reflexiv, a suferi, a se chinui, a se zbuciuma, a se framinta), conform mogai (dupa Cihac, II, 408, din limba slava (veche) tykati „a intepa”, dupa Graur 192, se leaga de limba tiganeasca: tika „saracie”, tikalo „ticalos”); ticait, adjectiv (lent, calm, amortit; sarac, nenorocit); ticainta (var. ticaitie), substantiv feminin (mizerie, suferinta, chin), se.c XVII, cuvant invechit; ticaitura, substantiv feminin (bataie usoara); ticala, substantiv feminin (invechit, mizerie, nenorocire), cu l expresiv; ticalos, adjectiv (mizerabil, nenorocit; pervers, rau); ticalosi, verb (invechit, a fi de plins, a se nenoroci; a perverti, a se netrebnici, a corupe, a prostitua; reflexiv, a se perverti, a decadea); ticalosie (var. ticalosenie), substantiv feminin (mizerie, saracie; nelegiuire, perfidie, perversitate); ticaloseste, adverb (mizerabil).
Țig. tika, tikalo trebuie sa provina din rom.