Definitie Triumf - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: TriÚmf, triumfuri, substantiv neutru
1. (În Roma antica) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemna in oras a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi si insotit de un cortegiu din care faceau parte senatori, capeteniile armatei si prizonierii facuti in razboi, reprezentand cea mai inalta onoare acordata invingatorului. ♢ Expresie A duce (sau a purta pe cineva) in triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtandu-l pe brate sau pe un tron) in cadrul unui cortegiu solemn sau vesel.
2. Victorie, biruinta de mare prestigiu; figurat succes moral, reusita, izbanda deosebita. [Pronuntat: tri-umf] – Din limba latina Triumphus, franceza Triomphe.

Varianta definitie 2: Triumf antonim: infrangere

Varianta definitie 3: Triumf substantiv neutru, plural triumfuri (silabe tri-um-)

Varianta definitie 4: TriÚmf -uri n. 1) (in Roma antica) Onoare acordata unui conducator de osti care a repurtat o victorie stralucita. ♢ Car de - car impodobit in care era purtat biruitorul; car triumfal. 2) Victorie stralucita. 3) figurat Succes decisiv; reusita mare. 4) Sentiment de mare satisfactie generat de o mare reusita. [Silabe Tri-umf] /<lat. triumphus, limba franceza: triomphe

Varianta definitie 5: TriÚmf substantiv neutru
1. Celebrare a victoriei in vechea Roma, constand din intrarea solemna in oras a generalului biruitor, insotit de armata sa, de captivi si de prazile facute.
2. Victorie, biruinta; (figurat) succes moral, reusita, izbanda. [Pronume tri-umf. / < limba latina triumphus, conform franceza triomphe].

Varianta definitie 6: TriÚmf substantiv neutru
1. celebrare a victoriei in Roma antica, din intrarea solemna in oras a generalului biruitor, insotit de armata sa, de captivi si de prazile facute.
2. victorie, biruinta (in razboi).
3. (figurativ) succes moral, reusita, izbanda. (< limba latina triumphare, franceza triumphe)

Varianta definitie 7: Triumf (-furi), substantiv feminin – Victorie in razboi, succes moral, fala.
Limba Latina triumphus (secolul XIX). – Derivat triumfa, verb, din limba latina triumphare; triumfal, adjectiv , dupa franceza triomphal, limba latina triumphalis; triumfator, adjectiv (care triumfa); tromf, substantiv neutru (triumf, in anumite jocuri de carti), cuvant invechit, din mag. tromf ‹ limba germana Trumpf (Scriban).