Turmă
Definitie, sens si explicatie
1Turmă, turme, substantiv feminin
1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau salbatice, care traiesc impreuna.
2. (Depr.) Multime, grup (mare) de oameni (in dezordine).
3. (În limbajul bisericesc) Multimea credinciosilor. – Limba Latina Turma.
1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau salbatice, care traiesc impreuna.
2. (Depr.) Multime, grup (mare) de oameni (in dezordine).
3. (În limbajul bisericesc) Multimea credinciosilor. – Limba Latina Turma.
2Turmă substantiv verifica cuvantul: cireada.
3Turma substantiv feminin, g.-d. art. turmei; plural turme
4Turmă -e f. 1) Multime de indivizi din aceeasi specie, care umbla impreuna; card. 2) fam. depr.
Grup mare, neorganizat de oameni (docili sau inraiti, agresivi). 3) bis.
Totalitate a credinciosilor. /<lat. turma
Grup mare, neorganizat de oameni (docili sau inraiti, agresivi). 3) bis.
Totalitate a credinciosilor. /<lat. turma
5Turma (-me), substantiv feminin – Ciurda,, cireada, herghelie, pilc. – Mr. turma, istr. turme.
Limba Latina turma (Puscariu 1777; Philippide, Ii, 656; Rew 9005), conform limba italiana torma (logud. truma), friul. torme, limba albaneza turmë). – Derivat turmac, substantiv masculin (minzat sau bivol de doi ani; om scund si indesat); inturma, verb (a alatura, a alipi). – Din rom. provin bulgara turma (Romansky 130; Capidan, Raporturile, 214), limba sarba:, cr. tùrmo, turma (Miklosich, Wander., 8; Candrea, Elemente, 408; Berneker 379); rut. turma (Miklosich, Fremdw., 133), pol. turma, cr. turmar „carutas” (pentru transporturile in caravana, limba sarba: turma), bulgara turmak „bivol tinar” (dupa Conev 56, rom. turmac ar proveni din bulgara; dar nu e de conceput ca rom. ar fi luat din bulgara un cuvint creat dupa rom. turma).
Limba Latina turma (Puscariu 1777; Philippide, Ii, 656; Rew 9005), conform limba italiana torma (logud. truma), friul. torme, limba albaneza turmë). – Derivat turmac, substantiv masculin (minzat sau bivol de doi ani; om scund si indesat); inturma, verb (a alatura, a alipi). – Din rom. provin bulgara turma (Romansky 130; Capidan, Raporturile, 214), limba sarba:, cr. tùrmo, turma (Miklosich, Wander., 8; Candrea, Elemente, 408; Berneker 379); rut. turma (Miklosich, Fremdw., 133), pol. turma, cr. turmar „carutas” (pentru transporturile in caravana, limba sarba: turma), bulgara turmak „bivol tinar” (dupa Conev 56, rom. turmac ar proveni din bulgara; dar nu e de conceput ca rom. ar fi luat din bulgara un cuvint creat dupa rom. turma).