încărca
Definitie, sens si explicatie
1Încărca, incarc, verb I.
1. Tranzitiv A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etcetera cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare intr-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce intr-o arma de foc un cartus sau un proiectil cu material exploziv.
2. Tranzitiv si reflexiv A (se) acoperi, a (se) umple (de...).
3. Tranzitiv Figurativ A exagera cu scopul de a insela. ♦ Prin specializare: A adauga prin inselatorie un plus la socoteala.
4. Tranzitiv (În expresie) A-si incarca stomacul cu... = a manca prea mult.
A-si incarca sufletul cu... = a-si impovara constiinta.
A fi incarcat de ani = a fi in varsta.
5. Tranzitiv A acumula energie intr-o baterie electrica; a acumula sarcina electrica pe armaturile condensatoarelor electrice. – Limba Latina *Incarricare.
1. Tranzitiv A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etcetera cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare intr-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce intr-o arma de foc un cartus sau un proiectil cu material exploziv.
2. Tranzitiv si reflexiv A (se) acoperi, a (se) umple (de...).
3. Tranzitiv Figurativ A exagera cu scopul de a insela. ♦ Prin specializare: A adauga prin inselatorie un plus la socoteala.
4. Tranzitiv (În expresie) A-si incarca stomacul cu... = a manca prea mult.
A-si incarca sufletul cu... = a-si impovara constiinta.
A fi incarcat de ani = a fi in varsta.
5. Tranzitiv A acumula energie intr-o baterie electrica; a acumula sarcina electrica pe armaturile condensatoarelor electrice. – Limba Latina *Incarricare.
2A incarca antonim: a descarca
3Încărca verb
1. a umple, (Transilvania) a tecarui. (- carul cu fan.)
2. verifica cuvantul: impovara.
3. verifica cuvantul: umple.
1. a umple, (Transilvania) a tecarui. (- carul cu fan.)
2. verifica cuvantul: impovara.
3. verifica cuvantul: umple.
4Încărca verb verifica cuvantul: exagera.
5Incarca verb, indicativ prezent 1 singular incarc, 3 singular si plural incarca
6A Încărca incarc tranzitiv 1) (vehicule, recipiente etcetera) A umple cu o povara (pentru a fi transportata). - carul cu fan. ♢ A-si - sufletul a se face vinovat de ceva; a-si impovara constiinta. 2) (fiinte) A pune sa care greutati. 3) (poveri de transportat) A ridica pentru a pune intr-un vehicul, intr-un recipient sau pe spinarea unei fiinte. 4) (arme de foc) A umple cu incarcatura. 5) A face sa poarte multe poveri; a impovara. ♢ Încarcat de ani a fi batran. 6) rar (datorii, socoteli etcetera) A mari inseland. - nota de plata. 7) A umple de murdarie. Încarcat de noroi. 8) (acumulatoare electrice) A dota cu energie (prin cuplare la o retea de curent continuu). - o baterie electrica. /<lat. incarricare
7Incarca (incarc, incarcat), verb –
1. A umple cu ceva. –
2. A impovara, a coplesi. –
3. A bate, a ciomagi. –
4. (Înv.) A insarcina. – Mr. (i)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (an)cargescu.
Limba Latina carrĭcāre, conform carcati in Glosele de la Reichenau (Puscariu 810; Candrea-dens., 257; Rew 1719; Dar), conform limba albaneza ngarkoń (Philippide, Ii, 644), limba italiana (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, franceza charger (v. franceza enchargier), cat., port. encarregar. – Derivat incarcat, adjectiv (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravida), pentru al carui ultim uz, conform grea, sp. cargada; incarcator, substantiv neutru (dispozitiv care permite sa se introduca mai multe cartuse in magazia unei arme de foc); incarcator, substantiv masculin (persoana care incarca un recipient, servitor care incarca o piesa de artilerie); incarcatura, substantiv feminin (incarcare; ceea ce transporta un vehicul sau o persoana); incarcatoare, substantiv feminin (rampa de incarcare).
Conform: descarca.
1. A umple cu ceva. –
2. A impovara, a coplesi. –
3. A bate, a ciomagi. –
4. (Înv.) A insarcina. – Mr. (i)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (an)cargescu.
Limba Latina carrĭcāre, conform carcati in Glosele de la Reichenau (Puscariu 810; Candrea-dens., 257; Rew 1719; Dar), conform limba albaneza ngarkoń (Philippide, Ii, 644), limba italiana (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, franceza charger (v. franceza enchargier), cat., port. encarregar. – Derivat incarcat, adjectiv (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravida), pentru al carui ultim uz, conform grea, sp. cargada; incarcator, substantiv neutru (dispozitiv care permite sa se introduca mai multe cartuse in magazia unei arme de foc); incarcator, substantiv masculin (persoana care incarca un recipient, servitor care incarca o piesa de artilerie); incarcatura, substantiv feminin (incarcare; ceea ce transporta un vehicul sau o persoana); incarcatoare, substantiv feminin (rampa de incarcare).
Conform: descarca.