îndemna
Definitie, sens si explicatie
1Îndemna, indemn, verb I. Tranzitiv
1. A convinge pe cineva sa faca ceva, a chema la o actiune; a imboldi, a stimula, a impulsiona; a imbia. ♦ Reflexiv A se apuca de ceva (in urma unei stimulari); a se hotari la ceva. ♦ Reflexiv recipr.
Figurativ A se lua la intrecere, a se imboldi unul pe altul.
2. A sili un animal sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ Intranzitiv (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a inainta tragand. – Limba Latina *Indeminare.
1. A convinge pe cineva sa faca ceva, a chema la o actiune; a imboldi, a stimula, a impulsiona; a imbia. ♦ Reflexiv A se apuca de ceva (in urma unei stimulari); a se hotari la ceva. ♦ Reflexiv recipr.
Figurativ A se lua la intrecere, a se imboldi unul pe altul.
2. A sili un animal sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ Intranzitiv (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a inainta tragand. – Limba Latina *Indeminare.
2Îndemna verb verifica cuvantul: constrange, convinge, decide, determina, face, forta, hotari, indupleca, obliga, sili.
3Îndemna verb
1. a imboldi, (invechit si reg.) a dudui. (A - un animal la mers.)
2. verifica cuvantul: stimula.
3. verifica cuvantul: imboldi.
4. a atata, a imboldi, (figurativ) a musca. (Cine-l - sa faca asta?)
5. a stimula, (grecism cuvant invechit) a parachinisi, (figurativ) a impinge, (popular figurativ) a inghimpa, a misca. (Totul il - sa procedeze astfel.)
6. a (se) imbia, a (se) pofti. (Se - ca fata la maritat.)
7. verifica cuvantul: insufleti.
8. verifica cuvantul: sfatui.
1. a imboldi, (invechit si reg.) a dudui. (A - un animal la mers.)
2. verifica cuvantul: stimula.
3. verifica cuvantul: imboldi.
4. a atata, a imboldi, (figurativ) a musca. (Cine-l - sa faca asta?)
5. a stimula, (grecism cuvant invechit) a parachinisi, (figurativ) a impinge, (popular figurativ) a inghimpa, a misca. (Totul il - sa procedeze astfel.)
6. a (se) imbia, a (se) pofti. (Se - ca fata la maritat.)
7. verifica cuvantul: insufleti.
8. verifica cuvantul: sfatui.
4Indemna verb, indicativ prezent 1 singular indemn, 3 singular si plural indeamna
5A se Îndemna ma indemn intranzitiv (despre fiinte) A se lua la intrecere (unul cu altul) (stimulandu-se reciproc). - la fuga. /<lat. indeminare
6A Îndemna indemn
1. tranzitiv 1) (persoane) A determina prin indemnuri (sa efectueze o actiune); a imboldi; a impresiona. - la lucru. 2) (animale) A impune (prin imboldire, strigate, suieraturi) sa porneasca din loc sau sa mearga mai repede. - caii.
2. intranzitiv (despre animale folosite ca forta de tractiune) A merge mai repede; a da zor; a grabi. - un animal la mers. /<lat. indeminare
1. tranzitiv 1) (persoane) A determina prin indemnuri (sa efectueze o actiune); a imboldi; a impresiona. - la lucru. 2) (animale) A impune (prin imboldire, strigate, suieraturi) sa porneasca din loc sau sa mearga mai repede. - caii.
2. intranzitiv (despre animale folosite ca forta de tractiune) A merge mai repede; a da zor; a grabi. - un animal la mers. /<lat. indeminare
7Indemna (indemn, indemnat), verb –
1. (Înv.) A invita, a pofti. –
2. (Înv.) A obliga, a pricinui. –
3. A impinge, a da un impuls. –
4. A stirni, a incita, a misca. –
5. A exorta, a inflacara. –
6. (Refl.) A se hotari. –
7. (Refl.) A se multumi, a se simti bine. – Mr. indemn.
Origine incerta.
Se considera in general (Puscariu 830; Rew 4371; Tiktin; Dar; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui limba latina inde-mināre, conform mina „a conduce” sau franceza emmener.
Aceasta explicatie, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificila din acela al fonetismului, intrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla in pozitie forte in prezent eu *indemin, conform paralelismul cu indemina (Lambrior 375 crede ca indemna este doar varianta a lui indemina, ceea ce nu pare a fi mai probabil).
Daca primele doua sensuri, care astazi apar cuvant invechit, sint originare este posibil sa fie vorba despre limba latina dignāri „a binevoi”, sau „a face vrednic, a face apt”, de unde apoi „a pune in situatia de a face” ceea ce indica verb urmator (conform Coresi, indemna Hristos ucenicii sa intre).
Rezultatul fonetic este normal, conform signum › semn; in- trebuie sa fie pref. factitiv adaugat tirziu.
Derivat indemn, substantiv neutru (invitatie, incitare; exortare; stimul), postverbal; indemnatura, substantiv feminin (invechit, stimul); indemnator, adjectiv (animat, stimulant).
1. (Înv.) A invita, a pofti. –
2. (Înv.) A obliga, a pricinui. –
3. A impinge, a da un impuls. –
4. A stirni, a incita, a misca. –
5. A exorta, a inflacara. –
6. (Refl.) A se hotari. –
7. (Refl.) A se multumi, a se simti bine. – Mr. indemn.
Origine incerta.
Se considera in general (Puscariu 830; Rew 4371; Tiktin; Dar; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui limba latina inde-mināre, conform mina „a conduce” sau franceza emmener.
Aceasta explicatie, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificila din acela al fonetismului, intrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla in pozitie forte in prezent eu *indemin, conform paralelismul cu indemina (Lambrior 375 crede ca indemna este doar varianta a lui indemina, ceea ce nu pare a fi mai probabil).
Daca primele doua sensuri, care astazi apar cuvant invechit, sint originare este posibil sa fie vorba despre limba latina dignāri „a binevoi”, sau „a face vrednic, a face apt”, de unde apoi „a pune in situatia de a face” ceea ce indica verb urmator (conform Coresi, indemna Hristos ucenicii sa intre).
Rezultatul fonetic este normal, conform signum › semn; in- trebuie sa fie pref. factitiv adaugat tirziu.
Derivat indemn, substantiv neutru (invitatie, incitare; exortare; stimul), postverbal; indemnatura, substantiv feminin (invechit, stimul); indemnator, adjectiv (animat, stimulant).