înfrunta
Definitie, sens si explicatie
1ÃŽnfrunta, infrunt, verb I. Tranzitiv
1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de fata cu altii; a certa, a ocari.
2. A tine piept, a da piept, a rezista cu curaj (in fata unei primejdii). ♦ Reflexiv recipr.
A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Limba Latina *Infrontare (< frons).
1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de fata cu altii; a certa, a ocari.
2. A tine piept, a da piept, a rezista cu curaj (in fata unei primejdii). ♦ Reflexiv recipr.
A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Limba Latina *Infrontare (< frons).
2ÃŽnfrunta verb verifica cuvantul: admonesta, certa, dascali, dojeni, moraliza, mustra.
3ÃŽnfrunta verb
1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A - cu curaj un pericol.)
2. (rar) a sustine. (ÃŽi - privirea.)
3. verifica cuvantul: intrece.
4. verifica cuvantul: intalni.
5. verifica cuvantul: incaiera.
6. verifica cuvantul: opune.
1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A - cu curaj un pericol.)
2. (rar) a sustine. (ÃŽi - privirea.)
3. verifica cuvantul: intrece.
4. verifica cuvantul: intalni.
5. verifica cuvantul: incaiera.
6. verifica cuvantul: opune.
4Infrunta verb, indicativ prezent 1 singular infrunt, 3 singular si plural infrunta
5A se ÃŽnfrunta ma infrunt intranzitiv A face (concomitent) schimb de vorbe sau actiuni ostile (unul cu altul). /<lat. infrontare
6A ÃŽnfrunta infrunt tranzitiv 1) A intampina cu hotarare si curaj, opunand rezistenta. ♢ - privirea cuiva a) a se uita drept si fara sfiala in ochii cuiva; b) a nu se lasa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocari si reprosuri (in public). [Silabe In-frun-] /<lat. infrontare