Bineface -c ăcut
Definitie, sens si explicatie
1Bineface (-c, acut), – verb (Înv.) A face binele.
De la bine si face, compus ca in limba greaca (veche) εὐποιεῖν, limba slava (veche) blagotvoriti, conform limba latina benefacere.
Este forma cuvant invechit, care supravietuieste in der., si a carei compunere se simte inca, astfel incit se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Derivat binefacator, adjectiv (care foloseste, care face bine); binefacere, substantiv feminin (fapta buna; ajutor dat cuiva).
De la bine si face, compus ca in limba greaca (veche) εὐποιεῖν, limba slava (veche) blagotvoriti, conform limba latina benefacere.
Este forma cuvant invechit, care supravietuieste in der., si a carei compunere se simte inca, astfel incit se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Derivat binefacator, adjectiv (care foloseste, care face bine); binefacere, substantiv feminin (fapta buna; ajutor dat cuiva).