Binecuvînta -intez -at
Definitie, sens si explicatie
1Binecuvinta (-intez, -at), verb – A blagoslovi.
De la bine si cuvinta, compusi ca in limba greaca (veche) εὐλογείν, limba slava (veche) blagosloviti, conform limba latina benedicere.
În limbajul ecleziastic continua sa fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca in fraza liturgica bine este cuvintat cel ce vine intru numele Domnului. – Derivat binecuvintare, substantiv feminin (actiunea, formula sau gestul de a binecuvinta); binecuvantator, adjectiv (care binecuvinteaza).
De la bine si cuvinta, compusi ca in limba greaca (veche) εὐλογείν, limba slava (veche) blagosloviti, conform limba latina benedicere.
În limbajul ecleziastic continua sa fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca in fraza liturgica bine este cuvintat cel ce vine intru numele Domnului. – Derivat binecuvintare, substantiv feminin (actiunea, formula sau gestul de a binecuvinta); binecuvantator, adjectiv (care binecuvinteaza).