Ciut
Definitie, sens si explicatie
1Ciut, -ă, ciuti, -te, adjectiv (Despre animale cornute) Care este fara coarne, cu coarnele taiate sau cazute. [Varianta: (regional) Sut, -a adjectiv ] – Conform: limba albaneza s h u t.
2Ciut adjectiv (regional) melcat. (Animal cornut -.)
3Ciut adjectiv m., plural ciuti; f. singular ciuta, plural ciute
4Ciut ciuta (ciuti, ciute) si substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fara coarne. /Cuv. autoht.
5Ciut (ciuta), adjectiv –
1. Cu coarnele taiate, fara coarne sau fara un corn. –
2. Cu urechile taiate, fara urechi sau fara o ureche. –
3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. –
4. (Trans.) Greoi, neindeminatic. – Varianta sut, ciut, megl. ciut.
Creatie expresiva, ca ciot „ciuntitura” si bot „rit; cioc” (cu der. bont „tocit” ca ciunt).
Conform: limba italiana ciotto „schiop”, a carui origine este necunoscuta dupa Prati
287. Este cuvint comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. šut, šüt, bulgara, limba sarba: šut, mag. csuta, suta, ceh. šuta, pol. szuty, rut. šuta, toate cu sensul de „fara coarne”), fie ca este vorba de formatii expresive independente, fie de imprumuturi din rom.
Totusi opiniile asupra originilor cuvintului rom. sint impartite.
Cea mai curenta este cea care il deriva din limba albaneza (Meyer 420; Philippide, Ii, 707; Capidan, Dacor., I, 512 si Ii, 550; Dar); pentru a rezolva dificultatea ridicata de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicatia care porneste de la forma limba albaneza articulata të šut.
Aceasta ipoteza nu este imposibila, insa nu este folositoare, in lumina tuturor radacinilor expresive rom., care indica, prin aceleasi mijloace, aceeasi notiune.
Dupa Cihac, Ii, 59, ar trebui pornit de la bulgara Dupa Pascu, I, 194, de la un limba latina *tiutus, din limba greaca (veche) τυτθός si dupa Giulgea, Rf, 49, din limba latina exutus „scos, luat”, ipoteze fortate si neinteresante.
Conform: Rosetti, Ii,
114. Aceeasi radacina prezinta si o varianta cu infix nazal, ciunt, adjectiv (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele carora le lipseste un membru sau o parte), pentru a carui formatie conform paralelismul lui bot si bont, ciont si probabil cioc si ciung; conform si limba italiana cioncare (calabr. ciuncari) „a mutila”.
Derivat ciunti (var. ciunta), verb (a taia, a reteza, a amputa, a taia crengi); ciuntitura, substantiv feminin (actiunea de a reteza; membru sau parte retezata); ciuta, substantiv feminin (caprioara; animal salbatic, fiara), pe care Capida, Dacor., I, 512 si Ii, 550 si Dar il deriva direct din limba albaneza të šute „ciuta”; ciutarie, substantiv feminin (parc rezervat pentru cresterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutas), substantiv masculin (nume de bou); ciutit, adjectiv (fara coarne).
1. Cu coarnele taiate, fara coarne sau fara un corn. –
2. Cu urechile taiate, fara urechi sau fara o ureche. –
3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. –
4. (Trans.) Greoi, neindeminatic. – Varianta sut, ciut, megl. ciut.
Creatie expresiva, ca ciot „ciuntitura” si bot „rit; cioc” (cu der. bont „tocit” ca ciunt).
Conform: limba italiana ciotto „schiop”, a carui origine este necunoscuta dupa Prati
287. Este cuvint comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. šut, šüt, bulgara, limba sarba: šut, mag. csuta, suta, ceh. šuta, pol. szuty, rut. šuta, toate cu sensul de „fara coarne”), fie ca este vorba de formatii expresive independente, fie de imprumuturi din rom.
Totusi opiniile asupra originilor cuvintului rom. sint impartite.
Cea mai curenta este cea care il deriva din limba albaneza (Meyer 420; Philippide, Ii, 707; Capidan, Dacor., I, 512 si Ii, 550; Dar); pentru a rezolva dificultatea ridicata de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicatia care porneste de la forma limba albaneza articulata të šut.
Aceasta ipoteza nu este imposibila, insa nu este folositoare, in lumina tuturor radacinilor expresive rom., care indica, prin aceleasi mijloace, aceeasi notiune.
Dupa Cihac, Ii, 59, ar trebui pornit de la bulgara Dupa Pascu, I, 194, de la un limba latina *tiutus, din limba greaca (veche) τυτθός si dupa Giulgea, Rf, 49, din limba latina exutus „scos, luat”, ipoteze fortate si neinteresante.
Conform: Rosetti, Ii,
114. Aceeasi radacina prezinta si o varianta cu infix nazal, ciunt, adjectiv (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele carora le lipseste un membru sau o parte), pentru a carui formatie conform paralelismul lui bot si bont, ciont si probabil cioc si ciung; conform si limba italiana cioncare (calabr. ciuncari) „a mutila”.
Derivat ciunti (var. ciunta), verb (a taia, a reteza, a amputa, a taia crengi); ciuntitura, substantiv feminin (actiunea de a reteza; membru sau parte retezata); ciuta, substantiv feminin (caprioara; animal salbatic, fiara), pe care Capida, Dacor., I, 512 si Ii, 550 si Dar il deriva direct din limba albaneza të šute „ciuta”; ciutarie, substantiv feminin (parc rezervat pentru cresterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutas), substantiv masculin (nume de bou); ciutit, adjectiv (fara coarne).