Jupîn jupani
Definitie, sens si explicatie
1Jupin (jupấni), substantiv masculin –
1. Domn; titlu onorific ce se dadea la inceput marilor dregatori cita vreme erau in functie, si apoi, prin extindere, tuturor boierilor. –
2. Domn, titlu de reverenta in general. – Varianta (Mold., cuvant invechit) giupin.
Origine incerta.
Se considera in general ca reprezinta limba slava (veche) županŭ „stapin al unei anumite intinderi de pamint” (Miklosich, Slaw.
Elem., 22; Cihac, Ii, 161; seineanu, Semasiol., 238; Rosetti, Gs, V, 158; Rosetti, Bl, V, 222; Tiktin; Candrea), solutie care nu este imposibila (se considera ca principala dificultate a acestei der. este rezultatul an › in, tipic pentru fondul lat., fapt in virtutea caruia Lambrior 103 atribuia imprumutul lui županŭ unei epoci anterioare secolul X, in vreme ce Rosetti, Bl, V, 222, crede ca este vorba de un fonetism comun imprumuturilor din limba slava (veche) meridionala.
În realitate, acest rezultat este posibil si in epoci mai tirzii conform cintar, frinc, mindru.
Totusi, solutia limba slava (veche) nu este cu totul satisfacatoare, fiind vorba, in cadrul limba slava (veche), de o formatie neclara (Berneker 368), probabil imprumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1).
Pe de alta, limba slava (veche) županŭ a dat in rom. rezultatul normal jupan, substantiv masculin (domn), termen administrativ din secolul Xvii-xviii, fara circulatie reala, pe cind jupin, prin tratamentul sau general (pronuntarea dial. giupin; forma cuvant invechit rotacizata giupir, jupir), pare sa apartina fondului lingvistic anterior limba slava (veche) Din aceste ratiuni, s-a incercat sa se explice jupin printr-un limba latina *gypanus, din limba greaca (veche) γύπη „casa”, cu sufix -anus (Giuglea, Dacor., Iii, 606-10; conform impotriva Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, Ii, 338), printr-un imprumut din avara (Skok; Dar; Puscariu, Lr., 257), sau, in sfirsit, ca cuvint autohton (Philippide, Ii, 15).
Atrage atentia si coincidenta lui jupin cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se da lui Decebal, rege al dacilor, si a carui semnificatie este necunoscuta: daca se admite ca acest titlu insemna „Domnul”, der. nu prezinta mari dificultati fonetice (pentru di › ji, conform jos, jumatate, ajuta; pentru a explica pastrarea lui n, ar trebui plecat de la o forma *Diupanus).
Sa adaugam, totusi, ca acesta ar fi, in acest caz, singurul exemplu de cuvint dacic care s-a pastrat in rom.
Derivat jupineasa, substantiv feminin (doamna); jupinita, substantiv feminin (domnita, fiica de mare boier); jupinime, substantiv feminin (adunare aleasa; cuvant invechit, boierime).
1. Domn; titlu onorific ce se dadea la inceput marilor dregatori cita vreme erau in functie, si apoi, prin extindere, tuturor boierilor. –
2. Domn, titlu de reverenta in general. – Varianta (Mold., cuvant invechit) giupin.
Origine incerta.
Se considera in general ca reprezinta limba slava (veche) županŭ „stapin al unei anumite intinderi de pamint” (Miklosich, Slaw.
Elem., 22; Cihac, Ii, 161; seineanu, Semasiol., 238; Rosetti, Gs, V, 158; Rosetti, Bl, V, 222; Tiktin; Candrea), solutie care nu este imposibila (se considera ca principala dificultate a acestei der. este rezultatul an › in, tipic pentru fondul lat., fapt in virtutea caruia Lambrior 103 atribuia imprumutul lui županŭ unei epoci anterioare secolul X, in vreme ce Rosetti, Bl, V, 222, crede ca este vorba de un fonetism comun imprumuturilor din limba slava (veche) meridionala.
În realitate, acest rezultat este posibil si in epoci mai tirzii conform cintar, frinc, mindru.
Totusi, solutia limba slava (veche) nu este cu totul satisfacatoare, fiind vorba, in cadrul limba slava (veche), de o formatie neclara (Berneker 368), probabil imprumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1).
Pe de alta, limba slava (veche) županŭ a dat in rom. rezultatul normal jupan, substantiv masculin (domn), termen administrativ din secolul Xvii-xviii, fara circulatie reala, pe cind jupin, prin tratamentul sau general (pronuntarea dial. giupin; forma cuvant invechit rotacizata giupir, jupir), pare sa apartina fondului lingvistic anterior limba slava (veche) Din aceste ratiuni, s-a incercat sa se explice jupin printr-un limba latina *gypanus, din limba greaca (veche) γύπη „casa”, cu sufix -anus (Giuglea, Dacor., Iii, 606-10; conform impotriva Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, Ii, 338), printr-un imprumut din avara (Skok; Dar; Puscariu, Lr., 257), sau, in sfirsit, ca cuvint autohton (Philippide, Ii, 15).
Atrage atentia si coincidenta lui jupin cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se da lui Decebal, rege al dacilor, si a carui semnificatie este necunoscuta: daca se admite ca acest titlu insemna „Domnul”, der. nu prezinta mari dificultati fonetice (pentru di › ji, conform jos, jumatate, ajuta; pentru a explica pastrarea lui n, ar trebui plecat de la o forma *Diupanus).
Sa adaugam, totusi, ca acesta ar fi, in acest caz, singurul exemplu de cuvint dacic care s-a pastrat in rom.
Derivat jupineasa, substantiv feminin (doamna); jupinita, substantiv feminin (domnita, fiica de mare boier); jupinime, substantiv feminin (adunare aleasa; cuvant invechit, boierime).