Mira
Definitie, sens si explicatie
1Mira2, mirez, verb I. Reflexiv (Frantuzism cuvant invechit) A se privi in sau ca intr-o oglinda; a se oglindi. – Din franceza Mirer.
2Mira1, mir, verb I.
1. Reflexiv si tranz.
A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ♢ Expresie (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent).
Te miri ce = un lucru neinsemnat, marunt, o nimica toata.
Te miri unde = cine stie unde, undeva.
Te miri cum = nu se stie cum, fara voie.
Ma miram eu sa nu... = eram sigur ca...
Ma miram eu sa... = eram sigur ca nu...
Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Reflexiv A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia.
2. Reflexiv A nu-si da seama, a se intreba. – Limba Latina Mirari.
1. Reflexiv si tranz.
A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ♢ Expresie (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent).
Te miri ce = un lucru neinsemnat, marunt, o nimica toata.
Te miri unde = cine stie unde, undeva.
Te miri cum = nu se stie cum, fara voie.
Ma miram eu sa nu... = eram sigur ca...
Ma miram eu sa... = eram sigur ca nu...
Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Reflexiv A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia.
2. Reflexiv A nu-si da seama, a se intreba. – Limba Latina Mirari.
3Mira verb verifica cuvantul: cutremura, incrancena, infiora, infricosa, ingrozi, inspaimanta, oglindi, proiecta, rasfrange, reflecta, tremura, zgudui.
4Mira verb a (se) nedumeri, (invechit) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scandalisi. (Ma - ce-mi spui; sa nu te - daca ...)
5Mira (a uimi) verb, indicativ prezent 1 singular mir, 3 singular si plural mira
6Mira (a se oglindi) verb, indicativ prezent 1 sg mirez, 3 singular si plural mireaza
7A se mira2 ma -ez intranzitiv cuvant invechit A se privi (indelung) in oglinda; a se oglindi. /<fr. mirer
8A se mira1 ma mir intranzitiv A fi cuprins de admiratie; a ramane profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ♢ Te miri unde in orice loc; oriunde. Te miri cine un om intamplator; oricine. Te miri ce o cantitate neinsemnata; foarte putin. /<lat. mirari
9A mira mir tranzitiv A face sa se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari
10Mira (mir, mirat), verb reflexiv –
1. (Trans.) A vedea de, a avea grija. –
2. (Înv.) A considera, a se indoi, a crede, a socoti. –
3. A fi uimit, a se minuna. – Varianta (Moldova) miera.
Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir.
Limba Latina mirāre, forma vulgara in loc de mirāri (Puscariu 1094; Candrea-dens., 1137; Rew 5603), conform limba italiana mirare, prov., cat., sp., port. mirar, franceza mirer, limba albaneza mërej (Philippide, Ii, 648).
Ipoteza dupa care forma reflexiva din rom. se datoreaza unei incrucisari cu limba slava (veche) čuditi se (Puscariu, Lr., 277) este inutila, conform sp. admirarse.
Explicatia lui miera pornind de la un limba latina *meror (Graur, Bl, V, 70) este dubioasa. – Derivat mir, substantiv neutru (rar, uimire, mirare); miraz, substantiv neutru (Oltenia, Trans., mirare, uimire), probabil datorita confuziei cu miraz „mostenire”; mirazenie, substantiv feminin (Trans., mirare, uimire).
1. (Trans.) A vedea de, a avea grija. –
2. (Înv.) A considera, a se indoi, a crede, a socoti. –
3. A fi uimit, a se minuna. – Varianta (Moldova) miera.
Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir.
Limba Latina mirāre, forma vulgara in loc de mirāri (Puscariu 1094; Candrea-dens., 1137; Rew 5603), conform limba italiana mirare, prov., cat., sp., port. mirar, franceza mirer, limba albaneza mërej (Philippide, Ii, 648).
Ipoteza dupa care forma reflexiva din rom. se datoreaza unei incrucisari cu limba slava (veche) čuditi se (Puscariu, Lr., 277) este inutila, conform sp. admirarse.
Explicatia lui miera pornind de la un limba latina *meror (Graur, Bl, V, 70) este dubioasa. – Derivat mir, substantiv neutru (rar, uimire, mirare); miraz, substantiv neutru (Oltenia, Trans., mirare, uimire), probabil datorita confuziei cu miraz „mostenire”; mirazenie, substantiv feminin (Trans., mirare, uimire).