Predicativ -ă
Definitie, sens si explicatie
1Predicativ, -ă, predicativi, -e, adjectiv
1. (Gram.) Care formeaza sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ♢ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii.
Nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii.
Propozitie predicativa = propozitie care indeplineste rolul de nume predicativ.
2. (Log.) Care se refera la predicat (2), care apartine predicatului. – Din franceza Predicatif.
1. (Gram.) Care formeaza sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ♢ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii.
Nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii.
Propozitie predicativa = propozitie care indeplineste rolul de nume predicativ.
2. (Log.) Care se refera la predicat (2), care apartine predicatului. – Din franceza Predicatif.
2Predicativ adjectiv m., plural predicativi; f. singular predicativa, plural predicative
3Predicativ -a (-i, -e) gram.
Care joaca rol de predicat sau de parte a acestuia. Nume -. Propozitie -a. /<fr. predicatif
Care joaca rol de predicat sau de parte a acestuia. Nume -. Propozitie -a. /<fr. predicatif
4Predicativ, -ă adjectiv
1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii; propozitie predicativa (si substantiv feminin) = propozitie care indeplineste fata de propozitia regenta rolul de nume predicativ.
2. (Log.) Referitor la predicat. [< limba latina praedicativus].
1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii; propozitie predicativa (si substantiv feminin) = propozitie care indeplineste fata de propozitia regenta rolul de nume predicativ.
2. (Log.) Referitor la predicat. [< limba latina praedicativus].
5Predicativ, -ă adjectiv
1. care formeaza sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. o verb - = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii; nume - = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul; propozitie -a (si substantiv feminin) = propozitie subordonata care indeplineste functia de nume predicativ pe langa un verb copulativ din regenta; element - suplimentar = parte secundara de propozitie cu dubla subordonare (fata de verb si de subiect sau obiect); propozitie -a suplimentara (si substantiv feminin) = propozitie subordonata care indeplineste in fraza rol de element predicativ suplimentar.
2. (log.) referitor la predicat. (< franceza predicatif)
1. care formeaza sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. o verb - = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii; nume - = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul; propozitie -a (si substantiv feminin) = propozitie subordonata care indeplineste functia de nume predicativ pe langa un verb copulativ din regenta; element - suplimentar = parte secundara de propozitie cu dubla subordonare (fata de verb si de subiect sau obiect); propozitie -a suplimentara (si substantiv feminin) = propozitie subordonata care indeplineste in fraza rol de element predicativ suplimentar.
2. (log.) referitor la predicat. (< franceza predicatif)