Sat
Definitie, sens si explicatie
1Sat, sate, substantiv neutru
1. Asezare rurala a carei populatie se ocupa in cea mai mare parte cu agricultura. ♢ Expresie Satul lui Cremene sau sat fara caini = loc fara stapan, fara control, in care oricine poate face ce doreste.
2. Locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ♢ Expresie A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Țaranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din limba latina Fossatum.
1. Asezare rurala a carei populatie se ocupa in cea mai mare parte cu agricultura. ♢ Expresie Satul lui Cremene sau sat fara caini = loc fara stapan, fara control, in care oricine poate face ce doreste.
2. Locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ♢ Expresie A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Țaranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din limba latina Fossatum.
2Sat substantiv verifica cuvantul: adapost, asezare, casa, camin, camp, cort, domiciliu, locuinta, ogor, salas, tarina.
3Sat substantiv (invechit si reg.) salas, (invechit) salasluire. (-e si orase.)
4Sat substantiv neutru, plural sate
5Sat -e n. 1) Localitate rurala ai carei locuitori se ocupa, indeosebi, cu agricultura. ♢ De la -(e) din mediul rural; de la tara. - fara caini loc fara stapan, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea asezari. ♢ A fi posta -ului a umbla cu barfeli. S-a suparat (ca) vacarul pe - se spune despre cineva care se supara fara motiv si spre propria lui paguba. /<lat. fossatum
6Sat (sate), substantiv neutru –
1. (Înv.) Cimp, ogor. –
2. (Înv.) Proprietate, ferma, gospodarie. –
3. Asezare rurala. –
4. (Argou) Puscarie. – Varianta cuvant invechit fsat.
Mr. fsat.
Origine indoielnica.
Prezenta varianta, a mr. si a limba albaneza fsat pare sa indice limba latina fossum „sant”, direct (Bogrea, Dacor., I, 235-7; Tiktin; Daicovici, Dacor., V, 478; Candrea; Scriban; Rosetti, Melanges, 354), sau prin intermediul limba albaneza (Cihac, Ii, 719; Meyer 112; Densusianu, Filologie, 449; Domaschke 126; Battisti, Iii, 1698; Rew 3461).
Derivat din limba albaneza este dificila fonetic si istoric; cea din limba latina nu pare mai usoara, caci fonetismul prezinta o serie de dificultati si termenul, pur militar (› limba neogreaca: φουσσάτον „campament, armata” › mr. fusate „sant”), s-ar fi pastrat cu greu intr-o regiune caracterizata prin absenta totala a fortificatilor medievale.
Mai degraba trebuie sa se porneasca de la limba latina satum, de la sĕro „a planta, a semana”, a carui explicatie se potriveste cu primul sens al lui sat, constant in secolul Xvi, si cu cel de al doilea.
Istoric, pare evident ca trebuie sa se porneasca de la ideea de „seniorie” sau „mosie”, pe care s-a fixat mai tirziu un anumit numar de supusi ai seniorului, care formeaza unitatea juridica numita sat.
Asta era la inceput o simpla plantatie, ca in vechile colonii; conform si limba slava (veche) sadŭ „planta” › selo „sat”.
Aceasta explicatie data deja de Cipariu, Gram., 205, ar fi suficienta, daca n-ar exista dovada formei cuvant invechit fsat, dificil de explicat.
S-ar putea presupune o confuzie inca din limba latina intre satum si fossatum; dar si asa se mentin dificultatile fonetice.
Derivat din limba latina fixatum (Giuglea, Dacor., X, 112) este improbabila, si mai mult chiar cea din limba latina *massatum (Meyer 111).
Derivat satesc, adjectiv (comunal, de sat); satean, substantiv masculin (taran); sateanca, substantiv feminin (taranca); consatean, substantiv masculin (locuitor din acelasi sat).
1. (Înv.) Cimp, ogor. –
2. (Înv.) Proprietate, ferma, gospodarie. –
3. Asezare rurala. –
4. (Argou) Puscarie. – Varianta cuvant invechit fsat.
Mr. fsat.
Origine indoielnica.
Prezenta varianta, a mr. si a limba albaneza fsat pare sa indice limba latina fossum „sant”, direct (Bogrea, Dacor., I, 235-7; Tiktin; Daicovici, Dacor., V, 478; Candrea; Scriban; Rosetti, Melanges, 354), sau prin intermediul limba albaneza (Cihac, Ii, 719; Meyer 112; Densusianu, Filologie, 449; Domaschke 126; Battisti, Iii, 1698; Rew 3461).
Derivat din limba albaneza este dificila fonetic si istoric; cea din limba latina nu pare mai usoara, caci fonetismul prezinta o serie de dificultati si termenul, pur militar (› limba neogreaca: φουσσάτον „campament, armata” › mr. fusate „sant”), s-ar fi pastrat cu greu intr-o regiune caracterizata prin absenta totala a fortificatilor medievale.
Mai degraba trebuie sa se porneasca de la limba latina satum, de la sĕro „a planta, a semana”, a carui explicatie se potriveste cu primul sens al lui sat, constant in secolul Xvi, si cu cel de al doilea.
Istoric, pare evident ca trebuie sa se porneasca de la ideea de „seniorie” sau „mosie”, pe care s-a fixat mai tirziu un anumit numar de supusi ai seniorului, care formeaza unitatea juridica numita sat.
Asta era la inceput o simpla plantatie, ca in vechile colonii; conform si limba slava (veche) sadŭ „planta” › selo „sat”.
Aceasta explicatie data deja de Cipariu, Gram., 205, ar fi suficienta, daca n-ar exista dovada formei cuvant invechit fsat, dificil de explicat.
S-ar putea presupune o confuzie inca din limba latina intre satum si fossatum; dar si asa se mentin dificultatile fonetice.
Derivat din limba latina fixatum (Giuglea, Dacor., X, 112) este improbabila, si mai mult chiar cea din limba latina *massatum (Meyer 111).
Derivat satesc, adjectiv (comunal, de sat); satean, substantiv masculin (taran); sateanca, substantiv feminin (taranca); consatean, substantiv masculin (locuitor din acelasi sat).