Suficient -ă
Definitie, sens si explicatie
1Suficiént, -ă, suficienti, -te, adjectiv
1. (Adesea adverbial) Care este in cantitate satisfacatoare, atat cat trebuie; destul, de ajuns, satisfacator. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ intre „insuficient” si „bine”, cu care se noteaza uneori probele la examene.
2. (Despre oameni) Care are o parere foarte buna si nejustificata despre sine; plin de sine, infumurat, ingamfat, vanitos. [Pronuntat: -ci-ent] – Din limba latina Sufficiens, -ntis. Conform: limba italiana s u f f i c i e n t e.
1. (Adesea adverbial) Care este in cantitate satisfacatoare, atat cat trebuie; destul, de ajuns, satisfacator. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ intre „insuficient” si „bine”, cu care se noteaza uneori probele la examene.
2. (Despre oameni) Care are o parere foarte buna si nejustificata despre sine; plin de sine, infumurat, ingamfat, vanitos. [Pronuntat: -ci-ent] – Din limba latina Sufficiens, -ntis. Conform: limba italiana s u f f i c i e n t e.
2Suficient antonim: insuficient, nesuficient
3Suficiént adjectiv , adverb
1. adjectiv indestulator, multumitor, satisfacator. (O cantitate -.)
2. adjectiv destul, indestulator, (regional) bugat. (Provizii -.)
3. adverb verifica cuvantul: destul.
1. adjectiv indestulator, multumitor, satisfacator. (O cantitate -.)
2. adjectiv destul, indestulator, (regional) bugat. (Provizii -.)
3. adverb verifica cuvantul: destul.
4Suficiént adjectiv verifica cuvantul: fudul, grandoman, infatuat, increzut, infumurat, ingamfat, megaloman, mandru, orgolios, semet, trufas, tantos, vanitos.
5Suficient adjectiv m. (silabe -ci-ent), plural suficienti; f. singular suficienta, plural suficiente
6Suficiént1 -ta (-ti, -te) 1) si adverbial Care satisface cerintele; in cantitatea necesara; destul. 2) (despre persoane) Care manifesta prin atitudine o satisfactie excesiva fata de sine; plin de sine; infumurat; vanitos; arogant. [Silabe -ci-ent] /<lat. sufficiens, -ntis, limba italiana sufficiente
7Suficiént2 m.
Calificativ intre „insuficient” si „bine”, cu care se noteaza uneori probele la examene. /<lat. sufficiens, -ntis, limba italiana sufficiente
Calificativ intre „insuficient” si „bine”, cu care se noteaza uneori probele la examene. /<lat. sufficiens, -ntis, limba italiana sufficiente
8Suficiént, -ă adjectiv
1. (adesea adverb) Destul, de ajuns.
2. (Despre oameni) Încrezut, prea multumit de sine; infumurat. [Pronume -ci-ent. / conform limba italiana sufficiente, franceza suffisant, limba latina sufficiens].
1. (adesea adverb) Destul, de ajuns.
2. (Despre oameni) Încrezut, prea multumit de sine; infumurat. [Pronume -ci-ent. / conform limba italiana sufficiente, franceza suffisant, limba latina sufficiens].
9Suficiént, -ă adjectiv
1. (si adverb ) destul, de ajuns.
2. (despre oameni) increzut, prea multumit de sine; infumurat. (< limba latina sufficiens, limba italiana sufficiente)
1. (si adverb ) destul, de ajuns.
2. (despre oameni) increzut, prea multumit de sine; infumurat. (< limba latina sufficiens, limba italiana sufficiente)