Trac
Definitie, sens si explicatie
1Trac1 interjectie Cuvant care imita zgomotul produs de lovitura brusca si scurta care insoteste descarcarea unei arme, tragerea unei sageti etcetera – Onomatopee.
2Trac2 substantiv neutru Stare emotiva de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artistii) in momentul aparitiei lor in fata publicului. – Din franceza Trac.
3Trac adjectiv verifica cuvantul: tracic.
4Trac interjectie
5Trac (din Tracia) substantiv masculin, adjectiv m., plural traci; f. singular traca, g.-d. art. tracei, plural trace
6Trac (stare emotiva) substantiv neutru
7Trac1 n.
Stare de emotie de care sunt cuprinse unele persoane (de obicei actorii) cand apar in fata publicului. /<fr. trac
Stare de emotie de care sunt cuprinse unele persoane (de obicei actorii) cand apar in fata publicului. /<fr. trac
8Trac2 interj. (cuvant care se foloseste pentru a exprima zgomotul produs de descarcarea unei arme, de tragerea unei sageti etcetera). /Onomat.
9Trac3 -ca (-ci, -ce) masculin si feminin Persoana care facea parte din vechea populatie a Traciei. /<lat.
Thracus
Thracus
10Trac substantiv neutru Emotie de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) inainte de a aparea in fata publicului. [< franceza trac].
11Trac1 substantiv neutru stare emotiva de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) inainte de a aparea in fata publicului, a unor examinatori. (< franceza trac)
12Trac2, -ă I. adjectiv, substantiv masculin f. (locuitor) din Tracia.
Ii. adjectiv care apartinea tracilor; tracic. ♢ (s. f.) limba indo-europeana, vorbita in antichitate, in Dacia si in Pen.
Balcanica. (< limba latina thracus)
Ii. adjectiv care apartinea tracilor; tracic. ♢ (s. f.) limba indo-europeana, vorbita in antichitate, in Dacia si in Pen.
Balcanica. (< limba latina thracus)