Definitie Tîmp -pă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Timp (-pa), adjectiv –
1. Tocit, stirb. –
2. Obtuz, tont, prost.
Sl. tąpŭ „obtuz” (Miklosich, Slaw.
Elem., 50; Cihac, II, 410; Byhan 336; Philippide, I, 460; Conev 39; Weigand, BA, II, 264; Candrea); dar coincide cu o radacina expresiva romanica, temp- (REW 8626), astfel ca timpa, substantiv feminin (coasta, deal), conservat mai ales ca toponim, se poate explica atit prin limba latina sau mai bine (*timpa, conform calabr. timpa „prapastie”, timpariellu „muncel”, timpune „colnic”, campid. temba „bulgare de pamint”, sicil. timpa prapastie, sp. atempa „pasuni in locuri joase”, conform REW 8739; Draganu, Dacor., I, 107; Rohlfs, ZRPh., LVII, 448; Tagliavini, Studii rum., III, 86; Iordan, BL, VI, 40; Corominas, I, 317); sau mai probabil, printr-o radacina expresiva interna, din aceeasi familie cu limba latina tumbae, mgr. δοῦμπα „tumul”, limba germana stumpf „tocit”.
Derivat timpi, verb (a roade, a toci; a idioti, a indobitoci); timpeala (var. timpenie), substantiv feminin (neghiobie, prostie, imbecilitate); timpis, substantiv neutru (invechit, oblic); timpitor, adjectiv (care prosteste); tupi (varianta Moldoveneasca, tuchi), verb (a nivela; a nauci; a zapaci; a ascunde, a tainui), cu pierderea nazalitatii, conform piti; tupila, verb reflexiv (a se reduce, a se micsora), de la tupi ca pitula de la piti; tupilis, adverb (pe ascuns, pe furis), conform pitulis. – Conform: intimpina.